Functionarii publici si contractuali trebuie sa aleaga intre inghetarea salariilor si reducerea cu 5% a numarului de angajati, atat in sistemul central cat si in cel local, avand in vedere reducerea veniturilor de la bugetul de stat, generata de perspectiva unei cresteri economice negative de 4%, a declarat duminica presedintele Traian Basescu, la Congresul extraordinar al Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica "Publisind".

"Reducerea veniturilor la buget se poate materializa in doua feluri: inghetarea salariilor functionarilor publici si contractuali si in timp, gradat, o asezare a totalului sporurilor la 30% din salariu sau, alternativa, reducerea cu 5% a numarului functionarilor existenti in sistemul central si local", a spus seful statului.

El a explicat ca bugetul a fost conceput, initial, pe crestere economica de 3,5%, dar FMI a apreciat ca Romania va avea o crestere economica negativa de minus 4% din PIB, varianta acceptata de Guvern.

"Decizia politica care s-a luat a fost sa ne pregatim pentru ce e mai rau si s-a acceptat evaluarea de crestere economica negativa de 4%", a explicat Basescu, care a adaugat ca acest fapt "implica automat reducerea veniturilor bugetului de stat".

In conditiile in care reducerea de cheltuieli nu pate afecta investitiile, ramane ca aceste economii sa fie operate in zona salariala si a cheltuielilor materiale ale institutiilor publice centrale si locale.

In ceea ce priveste modul in care se vor face reducerile de cheltuieli, acesta tine de "negocierea cu sindicatele, care va trebui facuta inteligent".

Traian Basescu a subliniat insa ca reducerile de venituri nu pot afectata salariile mici. "Trebuie gasite formule sa fie usor ridicate aceste salarii, chiar si in aceasta perioada de criza economica".

El a atras atentia ca acordul cu FMI a fost singura solutie de a realiza echilibrul "intre ceea ce produce Romania si exigentele de salarizare ale unui corp bugetar destul de mare in raport cu cei care genereaza venituri in buget".

Presedintele Basescu le-a cerut in schimb functionarilor publici sa-si indeplineasca principalele atributii, asa cum sunt ele specificate in lege: elaborarea de proiecte, programe de dezvoltare, politici publice si atragerea de fonduri europene.

"Noi lasam elaborarea politicilor inca la mana politicienilor, ceea ce este gresit, politicienii trebuie sa beneficieze de capacitatea unui corp de functionari care sa le puna la dispozitie alternative, iar politicianul sa decida", crede Traian Basescu.

El a lansat si un semnal de alarma legat de efectele neatragerii fondurilor europene puse la dispozitia Romaniei.

"Daca Romania nu reuseste sa traga acesti bani situatia se agraveaza, pentru ca tot acest acord cu FMI si cu UE a fost conceput astfel incat ne dea stabilitate acum, sa nu intram intr-un puternic derapaj economic si social, si a fost conceput la rambursare in ideea ca vom putea compensa rambursarea banilor imprumutati cu intrari echivalente sau aproape echivalente din fondurile de la UE".