Liderii PDL si PSD se intalnesc marti seara intr-o noua sedinta a coalitiei de guvernare, pentru a decide cati bani va primi fiecare minister din bugetul de stat pe 2009. Intre timp, pe agenda de lucru au fost stabilite 20 de masuri anticriza ce vor fi incluse in buget.

Cele circa 70 de masuri anticriza din pachetul initial, convenite cu partenerii sociali, ar fi insumat de cinci ori bugetul Romaniei, potrivit spuselor presedintelui Blocului National Sindical, Dumitru Costin.

Printre altele, s-a renuntat la propunerea ca TVA sa fie platita la incasarea facturii, si nu la emitere, cum stabileste legislatia actuala. Consecinta ar fi fost un minus de incasari la buget de circa un miliard de lei.

Dintre masurile considerate eficiente si pastrate dupa discutiile cu sindicatele si patronatul, figureaza ajutoare de stat pentru industria auto si pentru sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii.

Discutia de marti seara dintre PDL si PSD este precedata de o discutie intre conducerea PSD si ministrii social-democrati.

Guvernul urmeaza sa aprobe joi forma finala a proiectului de buget.