Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, spune, intr-un comentariu postat pe blogul personal, ca Romania este condusa de un guvern care are "doua maini stangi", un "Dorel al economiei", care nu a inceput inca sa munceasca, pana cand PSD si PDL nu isi impart toate functiile.

"Intr-o tara condusa bine - prin masuri de dreapta - 2009 ar trebui sa insemne pentru Romania un an in care va continua cresterea economica, in care se vor crea zeci de mii de noi locuri de munca (pentru ca romanii care isi pierd locul de munca sa isi gaseasca rapid unul nou) si in care salariile vor creste cu responsabilitate. Am sa va dau o veste trista: nu va fi asa, pentru ca Romania este condusa de un guvern cu 2 maini stangi", spune Calin Popescu Tariceanu, intr-o prima postare in 2009, pe blogul personal, pe care a intitulat-o "Guvernul Boc are 2 maini stangi", scrie Mediafax.

El continua, spunand ca are si o veste buna, si anume ca "Guvernul cu 2 maini stangi nu a inceput sa munceasca". "Avem inca o luna de liniste, pana PDL si PSD negociaza toate posturile, pana la cel de director de la scoala din Dabuleni", adauga liderul PNL.

In opinia lui Tariceanu, Romania "se misca din inertie, dar suntem in situatia in care este de preferat inertia in locul unor masuri de stanga fara cap si coada". "E ca in bancul cu Dorel - cand acesta taie curentul la tot cartierul – cu cat guvernul Dorel se apuca mai tarziu de treaba, cu atat pagubele sunt mai mici", spune Tariceanu.

Presedintele PNL critica anuntul Guvernului privind taierea cheltuielilor administrative, in timp ce "primul pas pe care il face este sa «inventeze» 4 ministere noi".

"Ce pot sa spun despre un Guvern care nu are nici cea mai vaga idee in legatura cu politica salariala pe 2009? (un membru al guvernului spunea, la un moment dat, ca se vor mari cu 37% salariile profesorilor, altul ca nu se poate promite nici o marire salariala) Ce pot sa spun despre un Guvern care a renuntat la toate masurile concrete cuprinse in Planul guvernului PNL de crestere economica si locuri de munca si le-a inlocuit cu sintagme de genul: «eficientizarea structurilor»?", se intreaba, retoric, liderul PNL.

El da si raspunsul, precizand ca le-ar spune guvernantilor ca "sunt bani pentru a creste in continuare salariile bugetarilor, dar in mod responsabil, pentru ca trebuie stimulata munca", si ca "trebuie mentinuta cota unica, trebuie scazut CAS-ul, trebuie continuat programul de investitii in infrastructura si ca fiecare firma care angajeaza romani care au ramas someri ar trebui sa primeasca un stimulent, cum este cel de 1000 de euro pe care guvernul sau l-a stabilit".

"Imi dau insa seama ca ma adresez unui guvern care are 2 maini stangi, unui «Dorel al economiei». Si ma rog sa inceapa cat mai tarziu sa munceasca", spune, in finalul comentariului de pe blog, Calin Popescu Tariceanu.