Ludovic Orban, vicepresedinte al PNL, s-a aflat in redactia HotNews.ro pentru a discuta cu cititorii site-ului. Temele au fost negocierile pentru formarea noului guvern si situatia politica dupa alegerile din 30 noiembrie. Cele mai interesante intrebari se vor regasi in emisiunea Discutia de luni, realizata de HotNews.ro si Radio France International si moderata de Dan Tapalaga. Emisiunea poate fi ascultata in fiecare luni, la ora 19:00, pe frecventele RFI si pe HotNews.ro.

Ludovic Orban este vicepreşedinte pentru comunicare şi relaţii publice al PNL si presedinte al PNL Bucuresti din 2002. A devenit membru PNL dupa fuziunea acestei formatiuni cu PL'93.

La alegerile locale din acest an a candidat pentru primaria Bucuresti, clasandu-se pe locul trei, dupa Sorin Oprescu si Vasile Blaga.

Pe 30 noiembrie a candidat pentru un mandat de deputat in colegiul 3 din Bucuresti. S-a clasat pe locul doi, cu 28,78%, fata de cele 32,92% ale candidatului PD-L, dar a obtinut mandatul prin redistribuire.