Plafonul de 5.000 de euro, sub care demnitarii nu sunt obligati sa declare participatiile in societati comerciale, ar putea fi eliminat, daca va fi acceptata propunerea Agentiei Nationale de Integritate de modificare a Legii ANI, anunta Antena 3, citand Mediafax. In prezent, demnitarii sunt obligati sa-si declare statutul de actionar sau proprietar al unei firme numai daca investesc mai mult de 5.000 de euro in societatea respectiva.

"Astfel, nu putem vedea ce demnitar este actionar la ce firme. In aceste conditii, nu putem sti ce detin firmele la care sunt actionari si, implicit, nici ce bunuri le pot intra in patrimoniu dupa desfiintarea firmelor", a declarat pentru Mediafax presedintele ANI, Catalin Macovei, citat de Mediafax.

Bunurile aflate in patrimoniul unei firme pot fi, de asemenea, verificate de ANI. Acest lucru devine posibil, insa, numai dupa ce inspectorii descopera la ce firme este actionar demnitarul respectiv, cercetarile putând fi extinse abia atunci si la companii, a mai declarat Macovei.