S-a grabit sau a procedat corect? A reactionat copilareste sau a respectat principii valabile in societatea civila? Trocul intre PD-L si PRM este un compromis minor, peste care candidati proveniti din randul intelectualilor de dreapta, ca Sever Voinescu sau Catalin Avramescu, ar trebui sa treaca? Renuntarea consilierului prezidential Catalin Avramescu de a mai candida din partea PD-L ridica si alte intrebari.

Anii '90 au consemnat esecul unor intelectuali de marca transformati temporar in oameni politici: Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Gabriel Andreescu si altii. Sunt, de fapt, capabili intelectualii de dreapta sa faca politica? Pot supravietui in acelasi om morala civica autentica si morala politica?

Va urma Sever Voinescu exemplul lui Catalin Avramescu? Si daca vor juca mai departe in politica dupa regulile ei, acceptand unele compromisuri, tradeaza sau nu? In final, ar mai fi ceva: sunt in stare sa aduca voturi? Adica poti fi in acelasi timp intelectual care se adreseaza elitei si politician care sta de vorba cu masele?

Cititorii Hotnews sunt rugati sa raspunda cu argumente la cat mai multe din intrebarile de mai sus.