Presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat luni ca ii este rusine de clasa politica romaneasca, referindu-se la atacurile lansate de PNL si PD-L in cadrul scolilor de vara. Liderul PRM a conchis: "Decat o democratie bolnava mai bine o dictatura sanatoasa". Reactia vine dupa ce in acest week-end politicienii au fost foarte "darnici" cu apelativele atunci cand a venit vorba de adversari. „Prosti“, „ciori vopsite“, „accident in genetica politica“ sunt doar cateva exemple.

"La ora actuala politica este cea mai mare rusine pentru tara. Cei mai multi politicieni sunt niste infractori", sustine senatorul PRM. "Uitati-va ce joc de glezne pe la tot felul de scoli de vara si simpozioane fac acesti nemernici. Mie mi-e rusine ca fac parte din aceasta clasa politica", a adaugat C. V. Tudor. Romania este o tara neguvernata la ora actuala, dominata de anarhie si condusa de "mafioti", a mai spus presedintele PRM.

Biroul Permanent al Senatului va lua luni in discutie cererea PC privind desemnarea in functia de vicepresedinte al Senatului a conservatorului Corneliu Pascu, presedintele Comisiei de agricultura, care ar urma sa-l inlocuiasca pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor.

PRM nu va ceda postul de vicepresedinte al Senatului

Corneliu Vadim Tudor a precizat ca nu va ceda postul de vicepresedinte al Senatului, dupa ce Partidul Conservator a cerut denuntarea unui acord incheiat intre cele doua formatiuni politice, prin care aceasta functie revenea PRM.

El a caracterizat solicitarea PC, partid condus de "Dan Voiculescu, despotul neconditionat ala cestui partid televizor care niciodata nu a intrat pe picioare proprii in Parlament", drept "profund imorala".

"Imi fac si eu ambitia mea si ii las cu ochii in soare", a spus Vadim Tudor, acuzandu-l pe Dan Voiculescu ca "a fost colonel iar actualmente este general al serviciilor secrete".

"Si-a falsificat biografia", a continuat liderul PRM, adaugand ca "avea dreptate Traian Basescu cand vorbea de solutia imorala PC".