Candidatul PC la Primaria Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a afirmat ca a votat pentru "adevar si transparenta", transmite NewsIn. Sebastian Bodu, candidatul democrat-liberal la Primaria Sectorului 5, a afirmat ca si-a si-a mobilizat toti vecinii la vot si ca a facut o alegere pentru un sector mai curat, mai sigur si mai dezvoltat economic. La randul sau, prim-vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan, a declarat ca a votat pentru un primar de care Bucurestiul are nevoie, adica pentru candidatul democrat-liberal Vasile Blaga.

Cristian Popescu Piedone a afirmat ca "daca am sa ies primar, stiu eu ce am de facut. Oricum nu o sa le fie bine. Azi am votat pentru adevar, pentru transparenta. Nu voi fi partas la ceea ce au facut cei din urma mea de 18 de ani de zile".

Candidatul PC a indemnat bucurestenii sa vina la vot. "Sa ne judece, si pe mine si pe contracandidatul meu si sa puna stampila pe cel mai bun", a afirmat Piedone.

Piedone a precizat ca nu are mai multe emotii ca in primul tur pentru ca singurul Dumnezeu al candidatilor este cetateanul.

Cristian Popescu Piedone se lupta in turul doi cu reprezentantul PD-L, Radu Silaghi. Acesta a afirmat ca a votat pentru competenta si profesionalism si ca are incredere in optiunea bucurestenilor.

"Am votat pentru competenta si profesionalism. Trebuie sa am incredere in cetateni", a declarat Radu Silaghi.

Bodu se confrunta cu Vanghelie

Candidatul PD-L la primaria sectorului 5, Sebastian Bodu, a declarat ca si-a mobilizat toti vecinii la vot si ca a facut o alegere pentru un sector mai curat, mai sigur si mai dezvoltat economic.

Pedelistul s-a declarat foarte optimist in ceea ce priveste sansele lui de a-l invinge pe contracandidatul sau, actualul primar al sectorului 5, pesedistul Marian Vanghelie.

Pedelistul Sebastian Bodu si pesedistul Marian Vanghelie se confrunta in turul al doilea al localelor in cursa pentru ocuparea functiei de primar al sectorului 5. In primul tur de scrutin, vanghelie a obtinut 38,95% din voturi, iar Bodu 25,82%.

Stolojan a anuntat ca votat cu Blaga

Prim-vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan, a afirmat ca a votat pentru un primar de care Bucurestiul are nevoie, adica pentru candidatul PD-L Vasile Blaga.

Stolojan a incalcat insa principiul votului secret, anuntand cu cine a votat. "Votul este simplu. Am votat pentru primarul de care Capitala are nevoie, un primar al solutiilor, pentru Blaga. Anii acestia sunt decisivi pentru Bucuresti, pentru dezvoltarea Capitalei, pentru ca este nevoie de finalizarea proiectelor, iar acum nu avem aceasta disciplina in monitorizarea proiectelor", a declarat prim-vicepresedintele democrat-liberal.