Romanii sunt chemati astazi la vot pentru turul al doilea al alegerilor locale. In afara luptei pentru Primaria Capitalei, unde se infrunta candidatul independent Sorin Oprescu si cel ldemocrat-liberal Vasile Blaga, si alte orase mari ale tarii isi aleg primarul. Iasi, Bacau, Vaslui, Focsani, Braila, Galati, Ploiesti, Satu Mare, Bistrita si Hunedoara trebuie sa aleaga noul primar. Votul a inceput la ora 7.00 si se va incheia la ora 21.00.

Mai mult de jumatate dintre mandatele de primari din intreaga tara au fost adjudecate din primul tur - 1.709 mandate din totalul de 3.183. La nivelul intregii tari, 1.474 de circumscriptii isi vor decide primarul astazi, in turul 2.

PSD a obtinut, in primul tur de scrutin, cele mai multe mandate de primari - 662, dar doar patru dintre ele in orase mari - Radu Mazare la Constanta, Tudor Pendiuc la Pitesti, Florin Carciumaru la Targu Jiu si Constantin Boscodeala la Buzau.

PNL a obtinut mai multe mandate in orasele mari - 5: Cristian Anghel la Baia Mare, Mircia Muntean la Deva, Lucian Iliescu la Giurgiu, Ilie Bolojan la Oradea si Radu Capilnasiu la Zalau.

Cele mai multe mandate de primar in orasele mari au fost adjudecate, insa, de PD-L: Mircea Hava La Alba Iulia, cu 65% din voturi, Gheorghe Falca la Arad, cu 67,6%, Catalin Flutur la Botosani, cu 60,15%, Gheorghe Scripcaru la Brasov, cu 69,8%, Emil Boc la Cluj, cu 70, 20%, Antonie Solomon la Craiova, cu 55,07%, Gheorghe Stefan la Piatra Neamt, cu 79,3%, Mircia Gutau la Ramnicu Valcea, cu 57,83%, Ion Lungu la Suceava, cu 72%, Darius Valcov la Slatina, cu 82%, Gabriel Boriga la Targoviste, cu 60,2%, Dorin Florea la Targu Mures, cu 52,52% si Constantin Hogea la Tulcea, cu 73,33%.