Primarul in exercitiu al municipiului Arad, Gheorghe Falca, a castigat alegerile din primul tur, potrivit primelor estimari, cu peste 60% din sufragii, transmite corespondentul ROMPRES.

Din numaratoarea paralela a voturilor efectuata de catre reprezentantii PD-L a rezultat ca Gheorghe Falca a fost urmat de Tiberiu Dekany (Alianta PNL-PNTCD) - 12%, Dorel Popa (PC) - 6%, Dorel Caprar (PSD) - 5,4%; Valentin Paul Neamt (PRM) - 2%; Levente Bognar (UDMR) - 4,9% si Coloman Edeleni (PNG-CD) - 0,9%.

In localitatile din judet, potrivit aceleiasi numaratori paralele a voturilor, s-a stabilit ca PD-L a castigat din primul tur 16 primarii, intre care orasele Pecica, Santana, Curtici, Pancota si Sebis.

In acelasi timp, PSD si PNL au castigat din primul tur, cate trei primarii, social-democratii castigand insa si orasul Chisineu Cris. In comuna Sagu s-a inregistrat o situatie inedita: toti consilierii locali sunt membrii ai PD-L.