Va invitam sa raspundeti la intrebarea " Credeti ca e bine ca Adrian Nastase sa revina in fruntea PSD?"
Mitrea trage sforile
Negocierile dintre tabara lui Mircea Geoana, caruia i s-a alaturat mai nou si Miron Mitrea, si sefii de filiale care doresc revenirea acestuia in conducerea partidului se vor purta pina in ultimul moment.
Geoana, Hrebenciuc, Mitrea si Diaconescu dau telefoane incercind sa acrediteze ideea ca o reintoarcere a lui Nastase ar aduce din nou in prim plan chestiunea coruptiei si a dosarelor.
Faptul ca insusi Mitrea, care joi a fost la DNA pentru dosarul Zambaccian II, este implicat in aceasta campanie este de natura s-o puna sub semnul intrebarii, spun surse din partid, care ar fi preferat ca Mitrea sa nu-si fi recistigat influenta.
In lipsa lui Titus Corlatean, prins cu treburi la Bruxelles, de organizarea Consiliului National se ocupa chiar Mitrea. Din acest motiv, Nastase s-a plins pe blog ca unii delegati sint inlocuiti cu fideli ai lui Geoana. Ar fi vorba, spun surse din partid, de organizatii precum Galatiul, condus de Dan Nica, de Vrancea si Constanta lui Mazare, unde se incearca "ajustarea" componentei delegatiilor.
Pro Nastase
Declaratiile oficiale ale unor lideri din teritoriu dau o imagine asupra sustinerii de care se bucura la aceasta ora Nastase. Organiazatiile din Moldova: Suceava, Botosani, Iasi, Buzau si Vilcea se numara printre cele considera benefica revenirea lui Nastase. Voturi ar mai putea sa vina si din partea unor filiale din Muntenia: Dimbovita si Prahova, ca si din Mures si Maramures.
Contra Nastase
"Vestul tarii nu va vota cu Nastase", este declaratia pe care a dat-o joi presedintele filialei Timis, Ilie Sirbu. El este sustinut de grupul de la Cluj, care are influenta in Ardeal si este decis sa blocheze ascensiunea lui Nastase.
In aceste conditii, este de presupus ca organizatiile din Timis, Cluj, Arad, Caras- Severin, Alba si Sibiu se vor opune lui Nastase. Toti liderii acestor organizatii, in frunte cu Vasile Dancu si Ioan Rus vorbesc despre prejudiciul de imagine adus partidului si resuscitarea temei coruptiei.
Indecise
Cele mai multe organizatii sint indecise si nu s-au pronuntat clar asupra optiunii. Fie spun, asa cum face Hunedoara, prin vocea lui Florin Cazacu, ca vor lasa la latitudinea delegatilor, care vor judeca " in functie de proiectele celor doi candidati", fie ca organizatia este impartita si nu se poate lua o decizie unitara. In aceasta situatie se afla Galatiul, condus de Dan Nica, Teleormanul, guvernat de Liviu Dragnea sau Constanta lui Radu Mazare. Balanta va fi inclinata de acesti nehotariti, care vor hotari, probabil, la fata locului si vor lua decizia in functie de evolutia evenimentelor.
La Bucuresti se anunta scintei
Sedinta organizatiei Bucuresti a fost convocata pentru joi, la ora 18.00 si se anunta una extrem de aprinsa. Parerile sint impartite, dar totusi, potrivit unor surse din partid, nu este exclus ca pina la urma sa se dea un mandat defavorabil lui Nastase. Chiar Marian Vanghelie pledeaza pentru un asemenea mandat, caz in care votul celor 100 de delegati din Bucuresti va atirna greu.
Campanie media in exces
Potrivit unor monitorizari, in ultimele trei saptamini Adrian Nastase a avut 15 aparitii in talk-showuri, uneori cu cite 2-3 pe zi. Raitigul obtinut a fost insa submediocru, de exemplu, la ultima a aparitie la Robert Turceascu a avut doar 0,9 puncte.
Supraexpunerea a generat reactii adverse. Pe de o parte, s-a lasat impresia ca PSD a reintrat in sfera de influenta a lui Nastase si ca partidul de reintoarce in acea "epoca". Pe de alta, anumite declaratii ale acestuia au produs enervare.
" Reforma morala a indepartat electoratul PSD", declara Nastase intr-o emisiune, precizind ca va incerca sa-i recupereze pe toti "marginalizatii". Dupa cum spunea Vasile Dancu pentru HotNews.ro, afirmatia "este o jignire adusa electoratului pesedist".
Marti seara, la Realitatea TV, Nastase sustinea ca "Geoana a dat prea multa libertate organizatiilor, lucru care nu a fost de bun augur pentru partid". Mai mult, el sustinea ca daca partidul nu cistiga localele, in PSD va fi "deranj mare, chiar congres extraordinar".
Declaratiile au fost taxate drept o "gafa" si au produs enervare in special la nivelul filialelor. Surse din PSD au declarat pentru HotNews.ro ca Nastase si-a diminuat mult sansele prin astfel de afirmatii.
Fruntas la coruptie
Adrian Nastase este cercetat de procurorii DNA in trei dosare si a reusit sa amine pina in prezent judecarea lor pe fond. Fie le-a contestat la Curtea Constitutionala, fie dosare au fost returnate pentru refacerea urmaririi.
Pledindu-si mereu nevinovatia si acuzind ca dosarele sint o inscenare politica, Nastase s-a mentinut mereu in atentia publica. Nici matusa Tamara, nici ziua usilor deschise din Zambaccian nu au fost uitate.
Ca dovada, Adrian Nastase se mentine inca in fruntea topului coruptilor la nivel de tara si este perceput ca cel mai corupt politician din PSD. Dupa scandalul Tamara, PSD a pierdut 12 procente in sondaje.
Chemarea lui Miron Mitrea la DNA in acelasi dosar in care este cercetat si Adrian Nastase, arata ca problemele acestuia cu Justitia nu sint incheiate, asa cum sugereaza, si ca dosarul lui ar putea sa stirneasca valuri in plina campanie.
Posibila candidatura la presedintie
Adrian Nastase nu a facut un secret ca doreste sa se inscrie in cursa pentru prezidentiale, argumentind ca in 2004 a pierdut la mustata in fata lui Traian Basescu.
El mizeaza in primul rind pe faptul ca PSD nu are un candidat valabil, capabil de o confruntare cu Basescu, si ca este putin probabil ca acesta sa apara in decurs de un an. Sustinatorii lui nu resping ideea unei candidaturi si de aceea se vorbeste apasat de un Congres National, singurul for care poate lua aceasta decizie.
Pe de alta parte, Nastase este agreat si de PC, existind voci care spun ca ar putea fi sustinut si de conservatori, aflati in cautarea unei umbrele la adapostul careia sa intre in parlament.
Recentele negocieri dintre PNL si PSD pe tema unei aliante post-electorale si a declansarii alegerilor anticipate in mai, in acelasi moment cu localele, lasa sa se intrevada o campanie foarte prietenoasa, lipsita de atacuri.
De altfel, posibila revenire a lui Nastase la conducerea partidului si zvonurile privind o potentiala sa candidatura la prezidentiale, au fost intimpinate de liberali prin declaratii destul de moi.



















Atunci PSD-istii au evitat cu multa maiestrie acest lucru, retragandu-l in plan secund pe Nastase
Acum ar fi de folos sa ne amintim de cel mai ne-democratic si corupt regim din Romania ultimilor 18 ani, regim care si-a infipt radacinile atat de adanc in Romania incat conduce tara chiar si acum, din Opozitie.
probabilitatea ca PSD sa ajunga la guvernare in viitorul apropiat, lsand la o parte fraudele si sforile, este de sa zicem 10% (real)
probabilitatea ca nastase sa ajunga sef (pentru ca asa cum spunea cineva mai sus tot bunicuta e "tatale lor") este tot cam de 10%.
Probabilitatea zice ca sansele ca Nastase sa ma faca sa ma duc in Congo sunt cam de 1%, asa ca pentru cifra asta nu ma deranjez sa ma sperii de el.
Sper totusi ca DNA, sa i-o dea mai repede, ca sunt totusi alergic la fata lui.
numai bine
UnCapsunarCanadian
Pentru Romania revenirea la conducere a lui Adrian Nastase e rau, un mare pericol. La fel si pentru PSD (va pirerde pe mana lui Nastase). Pentru alte partide e bine pentru ca PSD se face de ras.
Dar situatia in sine este pe undeva penibila. Nu stiu cum candideaza el impotriva lui Dan Ioan Popescu cand amandoi au fost desemnati cu putin timp in urma ca responsabili cu strategia partidului. Ma indoiesc ca doi oameni care isi dau la picioare sa poata comunica si conlucra eficient ca in final sa poata produce o strategie competitiva. Acest lucru este cel putin penibil si numai intr-un partid de plopisti se poate intampla.
Revenind la subiect, Bombonel nu se va intoarce la carma partidului. Este terminat politic.
Dupa oameni ca Nastase si Mailat sintem judecati noi Romanii din diaspora.
Never forget Matusa Tamara! Furtisagurile nu se uita!
Cei care nu recunosc acest lucru sunt macinati de invidie si ura fara margini, ori ii sunt advesari politici.
In ceea ce ma priveste ii tin pumnii stransi sa reuseasca in a-si dovedi nevinovatia in cauzele penale in care este invinuit pe nedrept si revenirea in prim planul vietii politice.
Oare de ce ni se pare normala posibilitatea ca un puscariabil sa devina presedinte de partid ? Oare ungurii, sarbii si alti au luat toata inteligenta si noua ne-a ramas numai prostia ?
Ce s-a intamplat cu mamaliga aia care explodeaza ?
Ajunge cu balamucul si debandada din tara asta!
Alternantza la puterea de a-l lasa pe celalalt sa treaca primul nu parea sa functioneze., Nastase avea totusi un ascendent, al trecerii ...prin trecut, si la fiecare astfel de trecere avea acelasi gand :
-Sa i-o trag eu lui sau sa-l las pe el sa mi-o traga primul ?
Evident, nici acum Nastase nu a scapat de obsesia asta, dar nici Geoana nu se poate impaca cu gandurile bagaretului dornic sa intre in functie, precum DNA-ul in Zambuccian. Vanghelie „care este” pe punctul sa se vrea la Primarie, trebuie sa-si faca loc, sa dea din coate, pe langa actualul presedinte.
La Consiliul National, Nastase isi va folosi intreg repertoriul si puterea de inventariere, adica va incepe sa-si prezinte prima piesa drept motz(iune) de convingere, potrivita aspiratiilor sale, dupa titlul lui Adi-minune :
-As da bile de la mine, sa mai stau o zi cu tine.
Dupa inventarierea voturilor, va primi lovitura cuvenita (presupun ca va fi dotat cu ambele obiecte de inventar) , adica va iesi urlind in uralele multimii, de placerea impactului si bucuria articularii celei de-a doua piese :
-Auuu, viatza mea !
PS. In conditiile astea, raspunsul la intrebarea Hotnews :
-Bineinteles, este binevenita candidatura lui ADI-O minune de politician.
Va mai vorbi o vreme singur, pe blog, si se va amagi intr-o minune de campanie electorala.
Sper ca cine citeste comentariile de aici isi da seama ca 90% is facute de oameni care cu asta se ocupa. Micii pedelisti nu dorm niciodata si dau cu comentarii cat cuprinde.
Bafta! Sa fie sa va iasa Nastase. Il meritati.
Daca nu repara el si echipa economia intre 2000 si 2004 nu mai vedeam noi UE ci altceva.
Economia a mai mers din inertie un an dupa care inflatia a luat-o razna 6,67 in 2007 iar la nivelul lunii martie va fi de 10% .
Din cauza tandemului Basescu Tariceanu (ei nu pot fi analizati decatimpreuna -un asiatic si ungrec),platim cel mai scump gaz din Europa si cele mai multe "TAXE".
Am convingerea ca instictul sanatos al romanului ii va sanctiona fara ezitare, astfel...ne meritam soarta...
Dar radacina raului in aceasta poveste este justitia, care daca-si facea treaba, il scotea de multa vreme din esichierul politicii si ar fi creat tiparul, baza reala de existenta si comportament a omului politic, in general, ar fi curatat scena - ideal ar fi, tuturor partidelor politice... - care ar fi tras incet-incet in sus viata politica romaneasca...
Va vedea oare generatia noastra aceasta JUSTITIE???
Nastase are multe de explicat: Petrom, fregate, CFR, matusi, case. Pacat ca jurnalistii nu-si baga nasul prin dosarele lui Nastase de la DNA. Acolo sint niste declaratii care l-ar spulbera definitiv pe ciocoiul asta arogant, flamind dupa putere.
dar ce pacat ca iar vor vota cu cei ce le da 1kg de zahar, ulei si orez sau o votca la birtul din sat
sa vedeti ca iar o vedem pe mamaia Tamara ca mai are ceva depozite la CEC de data asta vreo 2.000.000 lei (lei noi) ca de, tinea regim sa isi mentina silueta
care lovesc in Nastase in loc sa-si vada de vai mama lor de portocalii ....dar ce sa-i frica e mare !!!!
In primul rand, oricum vom vedea in aceste zile, daca sau daca nu e bine ca nastase sa ajunga iar sef al psd.
Pai, asteptam inca un pic, vedem ce decide PSD, si apoi poate e fara rost intrebarea daca ar fi bine sau daca n-ar fi bine ca nastase sa revina.
Ce rost are sa ne intrebam cu scurt timp inainte de alegere daca nastase are vreo sansa sau nu`? Asteptam un pic si vedem.
Probabil ca acest articol are vreun scop, poate imi poate spune si mie cineva, fiindca deocamdata is cam fara explicatie.
Ganditi-va cate "bube" are dar si la faptul ca ste un adversar cunoscut, din toate punctele de vedere, de toti inamicii politici.
Nu mai prezinta interes nici pentru populatie si cred ca nu a prezentat niciodata. Voturile luate ca si candidat la presedintie au fost remanente de la Iliescu.
Nastase nu are carisma.
Sigur sotia este cea care il impinge de la spate.
Bleah!
Nu inteleg ce se intampla cu grupul de la Cluj. Daca sunt atat de convinsi ca Nastase face rau, de ce nu il ajuta sa se compromita definitiv si incontestabil, prin justitie. Daca este vinovat sigur ar trebui sa aibe niste probe clare, veridice.
particularul nostru etnic,sau cum s-o chema,este foarte diluat..si nu dau eu lectii..va rog face-ti un efort si priviti in asa zisa noastra istorie.. veti vedea numai iliesti,basesti si adrieni...
asa ca...va sugerez sa plecam in congo!
Eu am fost la furat de data asta, dar nu ma descurajez, voi persevera mai atent.
Datorita tie, a fost oarecum salvata onoarea forumistilor, mai mult sau mai putin inspirati.
Felicitari !
Daca poti anticipa si cand vor iesi la plimbare cele 4 picioare-suspendate din PSD, nu ne lasa de izbeliste. Sunt unul din cei cu rabdarea la pamant.