​UDMR va vota o moțiune de cenzură depusă după angajarea răspunderii Guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi, a declarat pentru HotNews.ro, președintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor in studioul HotNews.roFoto: Hotnews

„Noi am spus că nu suntem de acord cu OUG sau cu angajarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi. Am avut o discuție cu premierul Ludovic Orban care mi-a spus că urmează să-și angajeze răspunderea și i-am spus că nu sunt de acord cu schimbarea regulilor în timpul jocului. I-am spus că vom face astfel încât acest lucru să nu se întâmple, inclusiv că vom vota o moțiune de cenzură. A spus că cunoaște poziția noastră. Nu e nicio supărare, vom vota o moțiune de cenzură și vom deschide calea spre anticipate”, a spus Kelemen.

El a precizat că, deocamdată, nu s-a luat o decizie la nivelul conducerii Uniunii dacă parlamentarii UDMR se vor regăsi printre inițiatori sau doar vor vota o moțiune de cenzură.

Guvernul a decis, joi, să-și asume răspunderea în parlament pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

La scurt timp, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură.

„O să depunem o moțiune de cenzură împreună cu primii parteneri, grupul UDMR. Vă spun că va trece această moțiune de cenzură. Nu avem alt obiectiv decât să treacă aceasta. Ei sunt ferm convinși că din acest moment vom intra în anticipate. Nu vom intra în anticipate”, a spus Ciolacu.

Potrivit Constituției, după angajarea răspunderii Guvernului în termen de trei zile parlamentarii pot depune o moțiune de cenzură. Dacă aceasta este adoptată, Guvernul este demis.