Vladimir Voronin a primit la Moscova felicitari din partea patriarhului rus Aleksei al II-lea pentru "pozitia ferma avuta in situatia conflictuala legata de incercarile Patriarhiei Romane de a crea eparhii pe teritoriul Republicii Moldova".

Patriarhul Chisinaului si al intregii Rusii, Aleksei al II-lea, l-a primit luni pe Vladimir Voronin la Manastirea Danilov, iar in cursul serii urmeaza sa-i inmineze premiul "Pentru merite deosebire la intarirea coeziunii dintre popoarele pravoslavnice", decernat de Fondul International al Unitatii Popoarelor Ortodoxe.

Voronin a fost felicitat pentru "pozitia ferma avuta in situatia legata de incercarile Patriarhiei Romane de a crea eparhii pe teritoriul Republicii Moldova".

" Unitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova, ca parte a Patriarhiei Moscovei, constituie o garantie a solutionarii conflictului transnistrean. Rusia este un participant activ la procesul de negocieri pentru definitivarea unui statut politic pentru Transnistria", a spus Aleksei al II-lea.

Decizia BOR de a reinfiinta trei eparhii istorice pe teritoriul Republicii Moldove si Transnistriei a generat un conflict atit cu Patriarhul Aleksei al II-lea, cit si cu presedintele Vladimir Voronin, conflict in care s-a implicat inclusiv partriarhul Serbiei, Pavle.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane au depus la Consiliul Europei o plingere in care au cerut adoptarea unei rezolutii care sa condamne actiunile lui Vladimir Voronin, acuzat ca promoveaza interesele Patriarhiei Moscovei in conflictul interconfesional iscat de reactivarea celor trei eparhii. Plingerea mai vizeaza si expulzarea de pe teritoriul Republicii Moldova a patru preoti romani care nu aveau permis de lucru.