Presedintele Comisiei de control al SRI Claudiu Manda a anuntat miercuri ca vor fi solcitate Serviciului Roman de Informatii date cu privre la prezenta sefei DNA Laura Codruta Kovesi la sediile K2 si T14 in 2014, in afara orelor de program, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Am decis sa solicitam Serviciului Roman de Informatii, pe toata perioada anului 2014, sa vedem de cate ori doamna Laura Codruta Kovesi s-a aflat in sediile SRI K2 si T14. Este vorba doar de vizitele pe care le-a facut dupa ora 17, in afara programului", a afirmat Manda dupa audierea fostului angajat SRI Daniel Dragomir.

De asemenea, comisia va solicita si detalii privind persoanele care au mai fost prezente la aceste intalniri.

Conform lui Manda, la sugestia lui Daniel Dragomir, membrii comisiei vor incerca sa identifice daca aceste intalniri precedau hotarari judecatoresti.

"Ne-a sugerat (Daniel Dragomir - n.red.) sa identificam daca aceste intalniri precedau hotarari judecatoresti de a doua zi", a spus Claudiu Manda.

De asemenea, el a anuntat ca Dragomir va mai fi audiat.