“Risc iminent de rupere a coalitiei”, “Tariceanu s-a intors de urgenta in tara”, anunta pe burtiera Antena 3 in emisiunea Alessandrei Stoicescu. Potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro, Liviu Dragnea joaca dur negocierile cu Mihai Tudose, amenintand ca va merge pana la capat in caz ca nu va accepta sa-i numeasca oamenii in guvern in locul celor care ar urma sa fie schimbati din functie.

Antena 3 anunta risc iminent de rupere a coaltiei de guvernareFoto: captura Antena 3

Informatia ca Tariceanu ar urma sa rupa coalitia in caz ca Victor Ilie va fi schimbat din guvern ar fi raspandita tot de liderul PSD, care ar avea tot interesul sa sperie baronii si partidul ca risca sa piarda guvernarea din cauza lui Tudose pentru a-i intoarce impotriva lui.

Pe de alta parte, liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu va negocia la randul sau cu Dragnea viitoarea sustinere, incercand sa profite la maxim de momentul dificil prin care trece liderul PSD. Este de asteptat ca ALDE sa nu renunte usor la ministrul sau, fara sa primeasca alte beneficii la schimb. Potrivit surselor HotNews.ro, este posibila chiar o sedinta ALDE in aceasta seara.

In realitate, riscul ca PSD sa piarda guvernare este insa minim in acest moment. Nimeni din Parlament nu prea crede in acest scenariu. Daca ALDE s-ar retrage intr-adevar din Guvern, partidul lui Dragnea va putea reface majoritatea rapid, fara mari dificultati, mizand pe voturile minoritatilor, UDMR sau chiar PMP, cu toate costurile politice pe care asemenea compromisuri le-ar implica.

  • Configuratia parlamentului arata astfel in acest moment: Dintr-un total de 465, PSD are 221 de parlamentari la Camera si Senat (154 + 67), PNL are 98 (69 + 29), USR 43 (30 + 13), UDMR 30 (21 + 9 ), PMP 24 (16+ 8) iar ALDE 23 (14 + 9). Mai sunt 16 parlamentari din partea minoritatilor si 9 independenti. Vom observa ca PSD are nevoie de 12- 13 parlamentari pentru a-si reface o majoritate la limita, teoretic numai cu minoritatile si independentii isi poate rezolva problema.

Insa teama s-a raspandit deja in PSD. Apelurile disperate ale baronilor si liderilor locali la incetarea ostilitatilor intre Dragnea si Tudose tradeaza frica reala a acestora ca ar putea pierde guvernarea. Cu totii stiu ca presedintele Klaus Iohannis va avea toate motivele sa refuze desemnarea celui de-al treilea premier de la PSD in caz Mihai Tudose va pleca din functia de premier, demis sau prin demisie.

Baronii au intrat si ei in jocul negocierii interne. Vor fi chemati astazi si maine sa-si anunte sprijinul pentru o tabara sau alta, pentru Dragnea sau pentru Tudose. Ca de obicei, majoritate se vor decide, potrivit surselor HotNews.ro, in ultimul moment si vor promite sprijin ambelor tabere. Cativa au dat semnale ca inclina in favoarea lui Tudose: Adrian Tutuianu, Nicolae Badalau, oameni importanti din PSD. Potrivit informatiilor HotNews.ro, inclusiv baronul de Olt, Paul Stanescu, ar fi schimbat tabara. Premierul Mihai Tudose ar incerca sa o convinga inclusiv pe Gabriela Firea, primarul Capitalei, sa joace de partea sa, garantandu-i sprijin pentru preluarea partidului in caz ca Dragnea va fi inlaturat.

Daca premierul va reusi sa o schimbe pe Sevil Shhaideh din functia de ministru al dezvoltarii, ministru cheie care poate imparti discretionar baronilor banii din PNDL (programul national de dezvoltare locala), sansele de a atrage liderii de filiale de partea sa cresc. Daca insa Dragnea va reusi sa-l convinga la sedinta conducerii de maine, unde se vor reuni si liderii de filiale.

Prin votarea lui Mihai Busuoic in Parlament la sefia Curtii de Conturi, Liviu Dragnea a reputat astazi o mica dar importanta victorie simbolica in partid. A luat sub control tocmai instituia care va controla modul cum se cheltuie banii publici in Romania iar Busuioc trece drept unul dintre oamenii sai de maxima incredere, care si-a demostrat deja loialitatea in timpul crizei politice de dinaintea caderii guvernului Grindeanu.

Potrivit surselor HotNews.ro, liderii PSD si ALDE ar fi discutat inclusiv varianta unei motiuni de cenzura, in caz ca nu-si vor putea impune punctul de vedere in fata premierului Mihai Tudose. Varianta unei noi demiteri a propriului guvern in Parlament nu este insa vazuta cu ochi buni in PSD, dar n-ar fi exclus ca parlamentarii sa o voteze din nou disciplinat in caz ca liderii coalitiei le-o vor cere. Mihai Tudose a fost instalat in functia de premier pe 21 iunie, dupa ce guvernul Grindeanu a fost demis in Parlament prin motiune de cenzura, adoptata cu 241 de voturi, cu 8 in plus fata de minimul necesar.