Secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, a primit un aviz favorabil in comisiile de buget si finante din Parlament pentru a ocupa mandatul de presedinte al Curtii de Conturi, pentru un mandat de noua ani, transmite News.ro.

Mihai BusuiocFoto: Agerpres

Audierile candidaţilor au fost publice, iar înainte de a începe votul, reprezentanţii mass-media au fost rugaţi să părăsească sala în care s-au desfăşurat audierile.

Busuioc a primit 18 voturi "pentru", zece "împotrivă" şi o abţinere.

Au mai primit aviz pozitiv Nicu Marcu, pentru funcţia de vicepreşedinte şi Aurel Dumitru, pentru consilier de conturi.

Pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Audit a fost avizat pozitiv Lucian Dan Vlădescu, iar Florin Tunaru a primit aviz pozitiv pentru postul de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.

O decizie privind aceste propuneri la conducerea Curţii de Conturi va fi luată în plenul reunit al Parlamentului, miercuri, la ora 13:00.

"Liviu Dragnea este la un pas de a pune mana pe o institutie cheie: Curtea de Conturi. Daca Busuioc si Tunaru, oamenii lui, vor fi validati miercuri in functii de Parlament, puterea lui Dragnea in partid creste exponential. In esenta, Curtea verifica modul cum se cheltuieste banul public" ​

Dan Tapalaga

Cine este Mihai Busuioc

Busuioc a ajuns in atentia opiniei publice in iunie, inainte ca Sorin Grindeanu sa fie dat jos de PSD din functia de premier, atunci cand a refuzat sa contrasemneze ordinul premierului Grindeanu prin care dispunea eliberarea din functie. In absenta semnaturii sale, cei de la Monitorul Oficial au refuzat la randul lor sa publice actul de eliberare din functie. Grindeanu intentiona atunci sa il schimbe pe Busuioc cu Victor Ponta.

Busuioc a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, in perioada in care Liviu Dragnea conducea aceasta institutie.

Busioc a fost numit secretar general al Guvernului, in ianuarie, de catre Sorin Grindeanu, imediat dupa acesta a fost investit in functia de premier. Numirea lui Busuioc a fost prima decizie a lui Grindeanu in calitate de premier. In aprilie, Mihai Busuioc a fost numit membru in Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, fiind propus de catre statul roman, prin Ministerul Energiei.

Mihai Busuioc a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, in perioada in care Liviu Dragnea conducea aceasta institutie. In 2014 cand a fost numit la Ministerul Dezvoltarii, EVZ scria ca Busuioc a fost omul de incredere al lui Vasile Blaga, membru al PDL sectorul 4 si fostul sef al Oficiului de Cadastru din vremea Elenei Udrea, fiind implicat in multe afaceri cu retrocedari din Bucuresti si din Romania. Vezi aici declaratia de avere.

Numirile au loc dupa ce Legea Curtii de Conturi a fost schimbata asa incat sa le permita si celor cu studii si experienta ingineresti, nu doar celor cu studii economice sau juridice, sa ajunga in conducerea institutiei.

Pe 12 septembrie, conducerea parlamentului a luat act de scrisoarea venita de la Curtea de Conturi, prin care institutia informeaza ca se vacanteaza sase pozitii de consilieri pe 14 octombrie, care trebui inlocuiti din 15 octombrie.

Concret, potrivit acestei scrisori, este vorba de:

  • Nicolae Vacaroiu - presedinte al Curtii de Conturi (sustinut de PSD in 2008)
  • Elena Doina Dascalu - vicepreseidnte al Curtii de Conturi (sustinuta de PNL)
  • Ioan Aron Popa - presedinte al Autoritatii de Audit (sustinut de PNL)
  • Gheorghe Oana - vicepresedinte al Autoritatii de Audit (sustinut de PSD)
  • Verginia Vedinas - consilier de conturi (senator PRM la acel moment)
  • Stefan Pete - consilier de conturi (sustinut de UDMR)

Vezi cum s-a desfasurat sedinta in care au fost validati acestia in anul 2008 si ce functii aveau acestia la acel moment.

Intre timp insa, configuratia politica s-a schimbat, astfel ca, potrivit algoritmului politic, PSD ar trebui sa primeasca mai multe mandate, avand majoritatea in parlament.

Potrivit adresei inaintate conducerii Parlamentului odata cu scrisoarea Curtii de Conturi, pentru a fi numiti consilieri de conturi, se cere indeplinirea urmatoarelor conditii: studii superioare economice, juridice sau ingineresti, vechime de minimum 10 ani in specialitatea studiilor absolvite si pregatire profesionala temeinica.

Este important de mentionat ca legea a fost modificata in Parlament recent, la finalul lunii mai, printr-un amendament strecurat la Senat - pentru ca proiectul initial se referea la pensii de urmas, asa incat sa se introduca si posibilitatea studiilor ingineresti, pe langa cele economice si juridice prevazute in lege. Motivare acestui amendament - "persoanele cu studii superioare de inginerie sunt necesare desfasurarii activitatilor specifice Curtii de Conturi, asa cum rezulta din structura acesteia, organizata pe 12 departamente."