Cosmin-Stefan Marinescu, consilierul prezidential pentru politici economice, afirma vineri, intr-o postare pe blogul sau, ca eliminarea accizei suplimentare la carburanti in ianuarie 2017 si apoi reintroducerea acesteia in septembrie este "un ilustru exemplu de impredictibilitate", el prezentand si statistici ale Comisiei Europene care indica faptul ca preturile la pompa au crescut in ultimele saptamani.

"Acciza suplimentara asupra carburantilor, caci despre ea este vorba, a trebuit mai intai sa fie eliminata (ianuarie 2017), pentru ca mai recent sa fie reintrodusa (septembrie 2017). Nu doresc sa dezvolt aici motivele acestui stop-and-go fiscal, un ilustru exemplu de impredictibilitate. Doresc doar sa evidentiez impactul accizei asupra preturilor, in contextul dezbaterilor recente. Pe de o parte, se considera ca eliminarea accizei nu s-a regasit in scaderea preturilor carburantilor in ianuarie 2017. Pe de alta parte, ca reintroducerea accizei nu a ridicat deloc preturile in septembrie 2017, cu alte cuvinte impozitarea ar fi fost perfect neutra. Statistica ne arata, insa, altceva. Si anume faptul ca in ianuarie 2017 preturile carburantilor au scazut, iar in septembrie au crescut (si probabil vor continua sa mai creasca, prin cea de-a doua runda de accizare de 16 bani/litru, de la 1 octombrie)", arata Marinescu, potrivit Agerpres.

Consilierul prezidential publica, in postarea pe blog, o serie de grafice statistice, citand ca sursa Weekly Oil Bulletin al Comisiei Europene, din care rezulta ca in ianuarie 2017 pretul mediu pe litrul de benzina si motorina a scazut cu 7,76 eurocenti si, respectiv, 8,43 eurocenti. "Astfel, in ianuarie 2017, scaderea preturilor este elocventa, in pas cu acciza", adauga Cosmin-Stefan Marinescu.

Referitor la reintroducerea accizei suplimentare in aceasta luna, el prezinta un grafic din care rezulta o crestere a pretului mediu la pompa la benzina si motorina de circa 10-15 bani de la inceputul lui august pana la sfarsitul acestei luni.

"Ca atare, odata cu introducerea accizei suplimentare, se poate remarca un salt al preturilor in cea de-a doua jumatate a lunii septembrie. Totodata, ciclul de ajustare a preturilor este inca in curs, pe masura ce se diminueaza stocurile neaccizate suplimentar, precum si prin efectele pe care le va avea cea de-a doua runda de accizare", evidentiaza Marinescu, care este profesor universitar in cadrul Departamentului de Economie si Politici Economice de la ASE Bucuresti.

Totodata, el sustine ca scopul argumentatiei sale este de a arata ca in privinta carburantilor "taxarea nu este neutrala in raport cu bunastarea consumatorilor", desi admite ca accizele sunt absorbite de piata si repartizarea poverii acestora este impartita intre producatori si consumatori.

"Se intelege de la sine faptul ca dinamica preturilor nu este una direct proportionala cu amploarea modificarii accizelor. De fapt, accizele sunt absorbite de piata, prin repartizarea poverii acestora intre producatori si consumatori. Distributia poverii fiscale este insa diferita, in functie de elasticitatea cererii produsului respectiv, de gradul de concurenta existent pe piata, cotatia pretului petrolului, proportia taxelor in pretul final al produselor etc. In cazul carburantilor, de exemplu, taxarea ocupa peste 50% din pretul final, ceea ce mareste senzitivitatea preturilor in raport de cresterea taxelor. Insa nu mi-am propus sa explic aici de ce preturile au evoluat asa cum au evoluat, nici sa evidentiez specificul pietei carburantilor din Romania. Important este sa intelegem ca taxarea nu este neutrala in raport cu bunastarea consumatorilor, astfel incat consumatorii sa nu beneficieze de reducerea taxelor si sa nu suporte, partial, cresterea acestora", concluzioneaza consilierul prezidential.

Presedintele Senatului si lider al ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, a sustinut joi ca nu a vazut nicio scumpire la carburanti dupa reintroducerea accizei.

Intrebat daca s-a discutat in coalitia de guvernare despre valul de scumpiri anuntat joi de Institutul National de Statistica, Tariceanu a replicat: "INS a spus ca urmeaza, dar eu nu am vazut nicio scumpire la carburant. Stiu ca s-au intamplat anumite majorari sau micsorari de preturi. Nu stiu daca aveti masina, va duceti la benzinarie sa cumparati benzina sau motorina? Nu. Pacat, eu ma duc. Sunt niste diferente de pret foarte mari, care pot sa mearga pana la 10% intre preturile practicate de diferite retele de distributie si intre statiile de benzina care sunt de exemplu in Bucuresti, in alte zone din tara, in Bucuresti si in afara oraselor, deci despre ce vorbim?".

El a adaugat ca nu s-a discutat in coalitie pe aceasta tema. "Nu am discutat. Ce sa discutam? Daca pretul petrolului, daca o sa creasca, o sa mai fie majorari de preturi previzibile, daca pretul petrolului o sa mai scada, probabil ca nu o sa mai fie micsorari de preturi, pentru ca societatile petroliere isi maresc atunci marja de profit. E o economie de piata", a sustinut Tariceanu.

Purtatorul de cuvant al sefului statului, Madalina Dobrovolschi, a comentat joi declaratiile presedintelui Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, cu privire la pretul carburantilor, context in care a spus ca acesta este "rupt de realitatea economica".

"Domnia sa pare pur si simplu rupt de realitate, chiar de realitatea economica, ceea ce este foarte straniu pentru un fost prim-ministru. De exemplu, dansul ne spune senin ca pretul carburantilor a ramas neschimbat dupa introducerea accizei. Domnule Tariceanu, cred ca adevarul il puteti afla foarte simplu intreband orice roman, orice cetatean care a cumparat combustibil in aceste zile si care a trebuit sa scoata mai multi bani din buzunar", a declarat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Presedintele Senatului a replicat vineri ca seful statului este ingrijorat de soarta romanilor doar atunci cand ii convine pentru a critica actualul guvern.

"Domnule presedinte, niciun roman nu este multumit sa creasca pretul la benzina si motorina, dar intrebarea pe care mi-o pun este de ce sunteti ingrijorat de soarta romanilor doar cand va convine pentru a critica Guvernul? De ce ati tacut malc atunci cand eliminarea supraaccizei nu s-a regasit in scaderea pretului la carburanti la inceput de 2017? Simplu: pentru ca nu ati fi obtinut niciun potential beneficiu electoral, situandu-va pe aceeasi pozitie cu Guvernul PSD-ALDE", a afirmat vineri liderul ALDE.