Liderii PSD se reunesc, vineri, in Comitetul Executiv al partidului, care va avea loc la Sucevita. Sedinta are loc in contextul in care DNA a declansat urmarirea penala a vicepremierului Sevil Shhaideh, in dosarul Belina, si a cerut inceperea urmaririi penale a ministrului Rovana Plumb, scrie news.ro.

La sedinta de la Sucevita - convocata cu cateva saptamani in urma - vor participa si premierul Mihai Tudose si o parte a ministrilor Cabinetului sau si ar urma sa fie facuta o analiza a activitatii Guvernului, au anuntat lideri ai partidului.

Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, in sedinta Comitetului Executiv ar urma sa fie discutate si deciziile luate marti de Comisia de buget-finante a Senatului, condusa de Eugen Teodorovici, si contestate de PSD. Senatorii din Comisia de buget-finante au aprobat un amendament conform caruia plata defalcata a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat si firmele aflate in relatii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind optional din 2018 si obligatoriu doar din 2019, daca se va dovedi functional. De asemenea, Comisia a decis eliminarea majorarii accizei la carburanti.

Intrebat, miercuri, despre aceste decizii, liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a ironizat pe presedintele Comisiei de buget-finante din Senat Eugen Teodorovici, spunand ca acesta are o functie care "poate sa il tulbure foarte mult". "Nu am avut aceasta onoare, probabil ca o sa o am. In legatura cu acel vot, o sa avem o discutie si in Comitetul Executiv, la sfarsitul acestei saptamani si saptamana viitoare in grupuri, pentru ca trebuie sa facem cu totii un efort sa ne aducem cu totii aminte ca aceasta majoritate parlamentara este constituita ca sa sustina un Guvern, nu sa il blocheze (...) Este foarte simplu sa se faca exercitii de imagine, sa se critice Guvernul, masurile guvernamentale, dar este un program de guvernare care trebuie pus in practica si asta este una dintre principalele atributii ale Parlamentului. Eu cred ca la domnul Teodorovici este o alta problema. Dumnealui a venit in primavara si mi-a spus ca ar vrea sa fie presedinte al Comisiei Economice si eu am rugat colegii din Senat sa il sustina ca presedinte al comisiei. (...) Este o functie care poate sa-l tulbure foarte mult¬, a declarat Liviu Dragnea, intrebat daca a vorbit cu Eugen Teodorovici dupa votul de marti.

In sedinta Comitetului Executiv al PSD care are loc la Sucevita ar urma sa fie discutata si atitudinea lui Tudorel Toader. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, a declarat, luni, inaintea sedintei BPN, ca la Consiliul Executiv va cere revocarea lui Tudorel Toader din functia de ministru al Justitiei, acuzandu-l ca nu a luat atitudine impotriva DNA, in urma anchetei care le vizeaza pe Sevil Shhaideh si Rovana Plumb. Liviu Dragnea spunea, dupa sedinta, ca nu se pune problema remanierii lui Tudorel Toader si ca si Codrin Stefanescu s-a mai calmat, dar ca ministrul Justitiei trebuie sa prezinte un calendar pentru legile justitiei si sa aiba o pozitie fata de intamplarile din ultima perioada.

Comitetul Executiv al PSD are loc in contextul in care doi membri ai Guvernului - Sevil Shhaideh si Rovana Plumb - sunt vizati de dosarul DNA privind trecerea ilegala a unei parti din Insula Belina si Bratul Pavel din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private. In cazul Lui Sevil Shhaideh, DNA a inceput urmarirea penala pentru abuz in serviciu, iar in cazul Rovanei Plumb a fost sesizata Camerei Deputatilor pentru formularea cererii de urmarire penala a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb.

Situatia acestora a fost discutata luni, in Biroul Permanent National (BPN) al PSD, la finalul caruia Sevil Shhaideh si Rovana Plumb au anuntat ca nu vor demisiona intrucat sunt nevinovate. ¬Nu sunt vinovata, intotdeauna am respectat legea si intotdeauna o voi respecta. Intotdeauna am actionat cu buna credinta in interesul cetateanului si cu maxima responsabilitate. (...) Nu consider ca trebuie sa demisionez atat timp cat intotdeauna m-am gandit la Romania. Nu sunt vinovata, nu am facut nimic gresit¬, spunea Rovana Plumb.

Totodata, decizia PSD a fost de sustinere a celor doua. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, luni, dupa sedinta BPN, ca ancheta care le vizeaza pe Sevil Shhaideh si Rovana Plumb reprezinta un precedent foarte periculos, care ar presupune ca toate transferurile de terenuri de pana acum au insemnat prejudicierea statului.

Decizia PSD, de sustinere a Rovanei Plumb si a lui Sevil Shhaideh, a provocat reactia presedintelui Klaus Iohannis, care a spus ca vicepremierul Shhaideh si ministrul Plumb ar fi trebuit sa demisioneze, iar varianta a doua era ca PSD sa le retraga sprijinul politic pentru ca persoanele urmarite penal, trimise in judecata sau condamnate nu trebuie sa faca parte din conducerea statului. El a spus ca "este pacat ca PSD nu a inteles nimic" din repetatele sale apeluri pentru intarirea statului de drept si a avertizat ca "aceasta cale nu este cea buna".

"Faptul ca PSD face scut in jurul celor doua doamne ministru nu este de bun augur. Nu ma antepronunt si nu cunosc detalii din dosar, vorbesc din punct de vedere al presedintelui. Imi doresc foarte mult sa avem un guvern care nu este supus unor suspiciuni. Nu stiu daca doamnele ministru sunt nevinovate sau vinovate, nu este treba mea si nici a PSD, vina o stabilesc judecatorii, iar pentru Romania ar trebui sa devina normalitate ca persoanele cercetate, judecate sau condamnate sa nu faca parte din conducerea statului", a afirmat Iohannis.