Primarul Nicolae Robu a declarat vineri ca Timisoara a fost din nou discriminata de Guvern, intrucat desi a fost cea mai afectata localitate de furtuna de duminica, a primit cei mai putini bani, deoarece premierul Mihai Tudose i-a cerut ca solicitarile sa se limiteze strict la scoli si spitale, in timp ce alte localitati au primit mult mai mult, inclusiv pentru biserici, relateaza Agerpres.

Prima lista prezentata premierului de primar, luni, a fost in cuantum de 20 de milioane de lei, dar dupa ''restrictiile'' lui Mihai Tudose, totul s-a redus la 2,2 milioane de lei, a sustinut edilul timisorean

''Am prezentat o estimare cu asumarea in scris a raspunderii celor care au realizat-o, estimare la circa 20 de milioane de lei in Timisoara, la scoli. Ulterior, noi am cerut de la guvern 2,2 milioane de lei, pentru ca ne-am conformat solicitarii premierului de a ne limita la acele lucrari care remediaza stricaciuni provocate strict de termenul de furtuna'', a declarat Nicolae Robu, intr-o conferinta de presa.

In opinia edilului, solicitarea premierului nu a fost cea mai corecta, constatand ca la Timisoara, unde primaria va cheltui 20 de milioane de lei pentru reabilitarea acoperisurilor scolilor afectate de furtuna, de la bugetul de stat vin circa 2 milioane de lei, adica 10% din suma solicitata, in timp ce alte judete afectate de furtuna, dar nu la fel de grav ca Timisoara, au primit sume de 9 milioane de lei, sau 5 milioane de lei.

''Doresc ca toti cei care traim in aceasta tara sa fim tratati la fel. Constatam in multe privinte ca nu e asa. Pot intelege ca bugetul statului este la limita, dar daca nu poate, sa nu poata la toti. La Timisoara au fost pusi la pamant 3.500 de arbori, vantul a atins 110-120 km/ora, sunt valori masurate in anumite puncte. Si in alte privinte, Timisoara si Timisul au parte de discriminare negativa, Vrem egalitate'', a adaugat Nicolae Robu.

Edilul a subliniat ca si in Timisoara si judetul Timis au fost afectate lacase de cult, inclusiv cu valoare de monument istoric, dar nu au primit niciun leu de la guvern. Printre acestea se afla Biserica romano-catolica din Dudestii Noi, Catedrala Mitropolitana Timisoara (au cazut o mitra si o cruce), Bisericile ortodoxe din Tomesti ￯ Romanesti (cu trei turnuri daramate), Gataia, Sacosu Mare, cele timisorene din Calea Aradului, Ronat, Fratelia si Millenium (a primariei), Centrul Eparhial.

Potrivit edilului, pagube insemnate s-au inregistrat si la Filarmonica Banatul, Sala Olimpia, Complexul Dacia, cladirea primariei, dar nu s-au cerut bani pentru toate acestea, intrucat ''ni s-a spus de premier sa nu cerem in etapa aceasta si ca ni se va transmite cand, intr-o alta etapa. S-au dat peste 4 milioane de lei pe la altii si la noi nimic?'', a punctat primarul Nicolae Robu.

Edilul a precizat ca se vor solicita bani si pentru acestea. ''Nu acuz pe nimeni, dar sunt semne de intrebare si lucrurile trebuie lamurite'', a concluzionat Robu.