Parlamentul Romaniei a adoptat miercuri, in unanimitate, o declaratie fata de adoptarea legii educatiei in Ucraina care restrictioneaza invatamantul in limba romana, prin care face apel la solutionarea acestei situatii si cere presedintelui Ucrainei si Guvernului sa actioneze ferm in plan bilateral si in cadrul structurilor internationale relevante pentru asigurarea unei protectii adecvate a identitatii lingvistice, culturale si religioase etnicilor romani". De asemenea, Parlamentul a votat componenta unei delegatii care va merge in Ucraina, "pentru initierea dialogului cu institutiile din Ucraina in vederea asigurarii protectiei drepturilor cetatenilor apartinand comunitatii romanesti din Ucraina".

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean a criticat, in discursul sustinut in plen, "lipsa de reactie a autoritatior", afirmand ca "in prima secunda premierul Romaniei trebuia sa fie pe avion spre Ucraina, lucru care nu s-a intamplat".

Amintim ca Parlamentul Ucrainei a adoptat la inceputul lunii septembrie o noua Lege a Educatiei care, practic, desfiinteaza sistemul de invatamant in limba materna, scrie bucpress.eu. Potrivit art. 7 al noii legi adoptate, sistemul de educatie din Ucraina se desfasoara doar in limba de stat. Ministerul roman de Externe s-a declarat atunci "ingrijorat" de aceasta lege.

Componenta delegatiei: Virginel Iordache, Radu Cosmin Preda, Mirela Furtuna, Camelia Gavrila, Emanuel Iuliu Havrici, Natalia Intotero, Stefan Musoiu, Nicu Nita - din partea PSD, Ben Oni Ardelean, Ion Balan, Viorel Badea, Alina Gorghiu - din partea PNL, Matei Adrian Dobrovie (USR), Varujan Vosganian (ALDE), Benko Erika (UDMR), Constantin Codreanu si Eugen Tomac - din partea PMP, Petretchi Nicolae-Miroslav si Varujan Pambuccian (minoritati).

Redam mai jos declaratia adoptata miercuri de Parlament

"Pornind de la afirmarea vointei comune de dezvoltare a relatiilor de prietenie si cooperare dintre Romania si Ucraina, astfel cum au fost stabilite prin Tratatul din 1997 cu privire la relatiile de buna vecinatate si cooperare dintre Romania si Ucraina, precum si alte acorduri bilaterale in vigoare;

Evidentiind celebrarea, in anul 2017, a 25 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice si deschiderea reciproca de a mentine aceste relatii, in continuare, pe un curs ascendent;

Subliniind sprijinul ferm si constant al Romaniei, in cadrul organizatiilor internationale, pentru demersurile vizand apropierea de Uniunea Europeana (UE) si respectarea suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei Ucrainei;

Reamintind faptul ca Romania a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat Acordul de Asociere Uniunea Europeana ￯ Ucraina;

Luand in considerare rolul fundamental al Parlamentelor in dezvoltarea si consolidarea democratiei, precum si in apararea drepturilor si intereselor tuturor cetatenilor din cele doua tari, in special cele ale comunitatii romanesti din Ucraina si respectiv cele ale minoritatii ucrainene din Romania;

Subliniind ca minoritatile nationale constituie o parte integranta a societatii din statul in care traiesc si considerand ca numai impreuna, cetatenii acestor state pot construi si consolida state puternice, in beneficiul tuturor cetatenilor,

Parlamentul Romaniei

Urmareste cu ingrijorare si maxima atentie evolutiile generate de recenta adoptare in Rada Suprema a Ucrainei a Legii Educatiei 3419-D, care limiteaza drastic dreptul la educatie in limba materna pentru etnicii romani din Ucraina, eveniment care a trezit o profunda preocupare si ingrijorare in Romania;

Adreseaza un apel pentru solutionarea cat mai grabnica a actualei situatii, prin actiune cu buna-credinta, in spiritul cooperarii, prin dialog inclusiv si respectarea stricta a standardelor europene in materia protectiei minoritatilor nationale, a acordurilor multilaterale si bilaterale relevante, la care Ucraina este parte.

Atrage atentia ca protectia, la standarde europene, a drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale, in particular a minoritatii romane din Ucraina, care numara peste 400 de mii de persoane, este un fundament al constructiei democratice in spiritul valorilor europene imbratisate de poporul ucrainean, fara de care nu este posibil, intre altele, avansul catre obiectivul de aderare la UE, fixat de autoritatile ucrainene.

Solicita si isi exprima increderea ca Rada Suprema va asigura, in cel mai scurt timp, un cadru legislativ care sa garanteze protectia drepturilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Ucraina, incepand cu etnicii romani din aceasta tara, acordand o atentie deosebita celor lingvistice, care sa respecte prevederile conventiilor internationale relevante, prioritar dispozitiile Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare si ale Conventiei cadru privind protectia minoritatilor nationale, cu asistenta Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Venetia) si a Inaltului Comisar pentru Minoritati Nationale al OSCE. In cadrul acestui proces, consultarea directa cu reprezentantii autorizati ai minoritatilor nationale in principal ai etnicilor romani din Ucraina, apare drept oportuna si necesara;

Sustine necesitatea si solicita implicarea institutiei prezidentiale a Ucrainei in solutionarea favorabila a problemei prin retrimiterea la Rada Suprema a Legii Educatiei, pentru reexaminare;

Solicita Presedintelui si Guvernului Romaniei sa actioneze ferm in plan bilateral si in cadrul structurilor internationale relevante pentru asigurarea unei protectii adecvate a identitatii lingvistice, culturale si religioase etnicilor romani din Ucraina;

Hotaraste formarea unei delegatii din membri ai Parlamentului, care se vor deplasa in Ucraina, pentru a initia un dialog politic cu autoritatile ucrainene competente, in scopul solutionarii conform standardelor europene a situatiei mentionate;

Parlamentul Romaniei reitereaza sustinerea pentru parcursul european al Ucrainei si isi exprima convingerea ca in acest proces vor fi respectate standardele internationale privind protectia minoritatilor nationale."