Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a afirmat, marti, la Parlament, chestionat de jurnalisti pe tema cresterii pretului carburantilor, ca "Sincer, nu am urmarit care este pretul la pompa." Misa mai spune ca autoritatile vor monitoriza "daca cresterea de pret se va regasi in profitul companiilor care platesc impozit la bugetul de stat" si a adaugat ca "Eu am incredere in declaratiile premierului si in faptul ca se vor lua niste masuri si se vor face niste analize."

Ionut MisaFoto: Agerpres

Ministrul Finantelor a mai spus ca, in momentul in care, in trecut, acciza s-a redus, aceasta scadere nu s-a regasit in pretul la pompa.

"In momentul in care am decis sa facem aceasta crestere, am decis sa o facem in doua etape, pentru a nu crea un soc de consum", a adaugat ministrul Finantelor.

Litrul de benzina si motorina s-a scumpit, saptamana trecuta, in noaptea de joi spre vineri, cu 16 bani, dupa majorarea accizelor. Pretul carburantilor a crescut chiar si inainte de majorarea accizelor. De la 1 octombrie, preturile vor creste cu inca 16 bani. Premierul Mihai Tudose afirmase anterior ca, in cazul in care benzinarii scumpesc carburantii, "e problema lor". Tot el a repetat insa de mai multe ori, inainte de scumpire, ca majorarea accizelor la combustibili nu va duce la cresterea pretului benzinei si motorinei.