Deputatul Dan Barna este primul candidat inscris in cursa pentru sefia USR, care va avea loc cu ocazia Congresului din 28 octombrie, anuntul fiind facut sambata, intr-o conferinta de presa organizata dupa sedinta Consiliului National al partidului, transmite News.ro. Actualul lider interimar a formatiunii, Elek Levente, spune ca s-a gandit sa nu candideze, singurul caz in care ar face acest gest fiind acela in care ar avea impresia ca persoanele care aspira la postul de presedinte ar putea scinda formatiunea.

Dan BarnaFoto: Agerpres

"Eu le-am transmis deja colegilor mei intentia de a candida la presedintia partidului, imi voi depune si candidatura formala, probabil, zilele urmatoare", a anuntat deputatul Dan Barna sambata intr-o conferinta de presa.

Pe de alta parte, presedintele interimar al partidului, Elek Levente, a precizat ca, deocamdata, nu se inscrie in cursa pentru sefia partidului.

"M-am gandit sa nu candidez. Nu imi doresc sa candidez si posibilitatea de a-mi schimba optiunea este doar daca candidatii care se vor inscrie in cursa o sa-mi creeze impresia ca vor scindarea partidului sau directionarea partidului pe o orbita pe care eu nu mi-as dori-o. Atunci mi-as asuma o candidatura si as intra in cursa", a afirmat Elek Levente.

Candidaturile pentru functia de presedinte al USR pot fi depuse pana pe 30 septembrie, iar congresul pentru alegerea presedintelui partidului va avea loc pe 28 octombrie.