Presedintele PMP Traian Basescu exclude o alianta cu noua formatiune politica a lui Victor Ponta, precizand ca acesta nu are cum sa fie un partener al PMP. Basescu a fost intrebat, sambata, la Neptun, la finalul prelegerii sustinute la Scoala de vara a tinerilor din PMP, daca intentioneaza sa faca o alianta cu noul partid al lui Victor Ponta. "Cu Ponta, cu Ponta? Niciodata! Aduceti-va aminte cat l-am acuzat ca este mincinos, ca este iresponsabil. Ponta nu are cum sa fie un partener al PMP", a raspuns Traian Basescu.

Traian BasescuFoto: Agerpres (editat)

Intrebat despre relatia deputatului PMP Valeriu Sterian cu Victor Ponta, Basescu a raspuns: "Asta este altceva. Au fost colegi. Nu ii spun eu domnului Steriu sa isi aleaga prietenii", potrivit News.ro.

Fostul lider PSD Victor Ponta a anuntat recent un nou proiect politic alaturi de Sorin Campeanu si de Daniel Constantin, fondator al partidului Pro Romania. Fostul prim-ministru si sef al PSD Victor Ponta s-a inscris in partidul Pro Romania, fondat de Daniel Constantin, atacand dur actuala conducere a PSD si pe Liviu Dragnea.