Partidul Uniunea Salvati Romania sustine, intr-un comunicat de presa, ca prin modificarea Legii Referendumului, proiect votat marti in Camera Deputatilor, atributiile presedintelui au fost reduse, intrucat Guvernul va fi cel care va stabili de acum incolo, prin hotarare, data la care se organizeaza referendumul, pana acum fiind necesara o lege speciala. Acestia denunta "strategia coalitiei PSD-ALDE de a reduce atributiile Presedintelui Romaniei, in incercarea de a acapara total puterea in stat".

Dan BarnaFoto: Agerpres

Intr-un comunicat de presa, USR afirma ca "atributiile presedintelui au fost reduse, marti, prin adoptarea proiectului de modificare a Legii Referendumului, care prevede ca Guvernul va stabili, prin hotarare, data la care poate avea loc o consultare populara pentru revizuirea Constitutiei. Pana in prezent, era nevoie de o lege adoptata de Parlament si promulgata de Presedinte pentru a stabili data referendumului. In acest fel, presedintele avea posibilitatea de a solicita reexaminarea legii adoptate si de a verifica constitutionalitatea acesteia".

Acestia precizeaza ca parlamentarii USR au votat, marti, impotriva proiectului de modificare a legii de organizare a referendumurilor, care desi este o tema majora, nu este urgenta, potrivit acestora.

"Sa fie foarte clar pentru toti cetatenii Romaniei, acest subiect al referendumului pentru modificarea Constitutiei, reactivat in urma unei decizii de weekend, nu este altceva decat o fumigena fata de adevarata ticalosie care continua sa se intample in aceste zile, respectiv incercarea de politizare si subordonare a justitiei", a declarat deputatul USR Dan Barna, intr-o interventie in plenul Parlamentului, citat in comunicat.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat marti, in calitate de camera decizionala, proiectul de modificare a Legii Referendumului, care contine mai multe prevederi ce vizeaza organizarea unui referendum de revizuire a Constitutiei, dupa ce a primit luni un raport de la Comisia Juridica, ajustat suplimentar marti chiar inainte de vot. Viteza acestui proiect este explicata de faptul ca este nevoie de aceasta lege pentru a se putea organiza referendumul de modificare a Constitutiei in sensul redefinirii familiei ca uniunea dintre un barbat si o femeie, promovat de Coalitia pentru Familie, referendum pe care PSD vrea sa il organizeze in aceasta toamna. Initiativa cetateneasca de modificare a Consititutiei se afla in circuit parlamentar. Aceasta a fost adoptata de Camera Deputatilor si asteapta sa primeasca vot in Senat.