Premierul Mihai Tudose va veni luni in Parlament, la "Ora Prim-ministrului", la solicitarea PNL, pentru a da explicatii privind starea economiei.

Mihai TudoseFoto: Agerpres

Ora premierului este programata pentru luni la ora 16.30.

"In plenul Parlamentului, cu forta si cu taria declaratiilor publice din Parlamentul Romaniei, premierul Mihai Tudose trebuie sa prezinte starea exacta a economiei romanesti, a investitiilor pe fiecare minister, executia bugetara pe fiecare minister si pe intregul guvern, pentru ca trebuie sa aflam exact unde se duc banii si de unde intentioneaza sa obtina bani in viitor Guvernul Romaniei", a declarat liderul grupului PNL din Camera Deputatilor, Raluca Turcan, la Parlament.

"Nu ne permitem minciuni, nu ne permitem gogosi politice. Trebuie, pur si simplu, oamenii sa fie informati corect, transparent, cu privire la starea finantelor tarii. Premierul trebuie sa vina sa prezinte datele, pentru ca, pana acum, avem o manipulare grosolana, avem o dezinformare grosolana. Nu se stie exact care este situatia", a mai spus ea.