Premierul Mihai Tudose l-a convocat miercuri dupa-amiaza pe ministrul Justitiei, Tudorel Toader, la Guvern, pentru a discuta despre propunerile de modificare a legilor justitiei, au declarat pentru Hotnews.ro surse politice.

Mihai TudoseFoto: Agerpres

Miercuri a avut loc o sedinta de guvern, la inceputul careia premierul Mihai Tudose i-a cerut lui Toader sa comunice bine informatiile referitoare la proiectul privind modificarea legilor Justitiei, astfel incat sa se inteleaga faptul ca "deocamdata, toata lumea ramane unde e, pe mandatul care e, numit de cine a fost numit".

"E foarte important cat de bine comunicati si cat de bine intelege toata lumea, ca, de cand le-ati prezentat, va spun ca la mine a ajuns ca pana diseara schimbam tot si se numeste de catre altcineva si... Nu. Deocamdata, toata lumea ramane unde e, pe mandatul care e, numit de cine a fost numit", a declarat Tudose, la inceputul sedintei de Guvern, potrivit Agerpres.

La randul sau, ministrul Tudorel Toader a spus ca noile prevederi se vor aplica dupa ce legea va intra in vigoare.

"Cei care au astazi mandate le duc la capat, daca le duc la capat, si dupa ce intra legea in vigoare se vor aplica noile prevederi", a spus Tudorel Toader.

La inceputul sedintei de Guvern, ministrul Toader a facut si o scurta prezentare a pachetului de legi privind Justitia.

"Propunerile formulate sunt de natura sa reaseze echilibrul dintre puterile statului, propunerile sunt de natura sa credibilizeze actul de justitie (...) Numeroase tari, cu stat de drept consolidat, incredinteaza puterea judecatoreasca, incredinteaza mandatul acesta de procuror/ judecator, dupa ce se acumuleaza o anumita experienta de viata, o anumita experienta profesionala, adica stabilesc o limita de varsta si o experienta profesionala in spate. Am propus si noi prin proiectul de lege ca admiterea la INM sa fie conditionata, dincolo de stiinta de carte, si de o varsta minima de 30 de ani, dar cu cinci ani experienta in profesiile juridice reglementate de lege", a spus Toader.