Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, ca raportul publicat saptamana trecuta de Rise Project si atribuit Directiei Generale de Protectie Interna nu a avut initial antet si ca documentul a fost redactat "cu intentia de a urmari alte interese decat cele procedurale", potrivit News.ro. Carmen Dan spune ca va sesiza "niste institutii" in acest caz.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am informatia certa ca acest document, initial, nu a avut antet, de aceea eu concluzionez ca acest document a fost redactat, pre-redactat, cu intentia de a urmari alte interese decat cele procedurale. Cred ca a fost redactat in 2011", a declarat presei Carmen Dan vineri dimineata.

Ea a adaugat ca va sesiza "niste institutii" in acest caz: "Voi sesiza niste institutii, daca din analiza va reiesi ca am posibilitatea legala, si ma indoiesc ca nu as avea-o, iar cei care sunt sesizati au responsabilitatea sa faca verificari."

Rise Project a publicat joia trecuta un raport atribuit Directiei Generale de Protectie Interna, intitulat "Nota privind aspecte care afecteaza climatul socio-economic al judetului Teleorman", care descrie o "retea infractionala compusa din persoane cu putere de decizie in judet", prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene si guvernamentale. In acest document, Dragnea este prezentat drept "detinatorul majoritar al actiunilor la purtator de la SC Tel Drum SA". Rise Project a scris ca raportul, care in prezent s-ar afla in arhiva DGPI, vorbeste despre afacerile cu bani publici ale gruparii, despre zeci de licitatii, despre controlul real al firmei Tel Drum, lucrari fictive, donatii suspecte la partid, cercuri relationale si de influenta.

Vineri, DNA a anuntat ca "o parte dintre aspectele continute in investigatia jurnalistica publicata" de Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul directiei. Dosarul a fost constituit pe baza de sesizare din oficiu, procurorii dispunand in 19 februarie 2016 inceperea urmaririi penale in rem pentru infractiuni de coruptie si asimilate coruptiei. Totodata, DNA preciza ca dupa inceperea urmaririi penale au fost solicitate informatii inclusiv de la autoritatile din Brazilia.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins, luni, informatiile prezentate de Rise Project privind legaturile sale cu firma Tel Drum, afirmand ca nu are actiuni la purtator si nici nu se afla "in spatele" ei, fapt demonstrat de mai multe dosare deschise si in cazul carora a fost dispusa neinceperea urmaririi penale.

Liviu Dragnea a contestat si informatiile privind afacerile sale in Brazilia: "N-am ascuns niciodata ca am mers in aceasta tara. Am avut indrazneala sa merg si in alte tari. Nici lucrul asta nu l-am ascuns. N-am transferat bani in Brazilia, n-am transferat bani in nicio alta tara. N-am facut afaceri in Brazilia si nu am afaceri in Brazilia si nici in alta tara", a sustinut liderul PSD.