Presedintele PNL, Ludovic Orban, s-a intalnit marti la Bruxelles cu mai multi lideri ai PPE, intre care presedintele formatiunii, Joseph Daul, potrivit Agerpres.

"Astazi, 11 iulie, am avut placerea de a ma intalni, in prima vizita de lucru in calitate de presedinte al Partidul National Liberal, cu liderii dreptei europene: Joseph Daul - presedintele PPE, Manfred Weber - liderul grupului PPE din Parlamentul European si Antonio Lopez-Isturiz - secretarul general al PPE", a scris Orban pe Facebook.

El arata ca discutiile au vizat teme europene de actualitate si colaborarea dintre partidele europene de dreapta.

La discutii a participat si europarlamentarul Cristian Busoi.