​Victor Ponta sustine, intr-un comentariu la o postare pe Facebook, ca din septembrie va face politica intr-un partid nou, care in prezent nu este in parlament, dupa ce a fost exclus din PSD.

Ponta la ParlamentFoto: Hotnews

"Nu am fost niciodata in alt partid cu exceptia PSD / dupa 15 ani de activitate am fost exclus pentru ca l-am aparat pe Sorin Grindeanu ( care era in PSD din 1996) impotriva lui Liviu Dragnea ( care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent dar cu siguranta din Septembrie voi face politica intr-un partid nou ( sub nicio forma in vreunul din cele aflate acum in Parlament)!" a fost comentariul postat de Ponta miercuri, raspunzand la o intrebare.

Inainte de excluderea din PSD s-a speculat pe marginea apropierii din Ponta si Daniel Constantin, fostul co-presedinte ALDE, care si-a facut propriul partid, Pro Romania in care mai sunt alti 4 deputati de la ALDE.

Acestia isi propun ca din toamna sa isi poata face grup parlamentar, ceea ce inseamna sa aiba minim 10 deputati inscrisi.