Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi ca nu il va conduce la Palatul Victoria pe prim-ministrul Mihai Tudose, asa cum a facut cu Sorin Grindeanu, pentru ca nu vrea sa aiba intalnire si cu altcineva acolo, relateaza Agerpres.

Liviu Dragnea si Mihai TudoseFoto: AGERPRES

"Nu, nu o sa merg la Guvern, pentru ca nu vreau sa am intalnire si cu altcineva acolo", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului, intrebat daca il va conduce pe Mihai Tudose la Palatul Victoria atunci cand isi va prelua mandatul.

Premierul Mihai Tudose a anuntat ca joi seara, dupa depunerea juramantului la Palatul Cotroceni, va merge la Palatul Victoria pentru preluarea conducerii Guvernului de la fostul prim-ministru Sorin Grindeanu.

"Astazi dupa juramant, dupa Cotroceni, ma voi duce la Palatul Victoria pentru acest act de predare-primire", a declarat Tudose, la Parlament.

Intrebat daca va lamuri cu Grindeanu si problema Fondului Suveran de Investitii, Tudose a raspuns: "Mergem sa preluam Guvernul, nu sa ne certam, sa ne jucam".

Totodata, intrebat cand isi vor prelua ceilalti ministri mandatele, Tudose a raspuns: "Incepand cu seara asta pana maine dimineata la ora 9.00 toata lumea trebuie sa fie la munca".