Presedintele Klaus Iohannis il va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul sau bulgar, Rumen Radev, aflat intr-o vizita de doua zile in Romania, la invitatia sefului statului roman. Vizita are ca scop aprofundarea dialogului politic romano-bulgar pe principalele teme de interes comun ale agendei bilaterale, regionale, europene si internationale, arata Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat.

"In cadrul discutiilor va fi abordata si continuarea dezvoltarii relatiilor economice, precum si a cooperarii sectoriale, in special in domenii precum energia si transporturile, in contextul in care Romania este al treilea partener comercial al Bulgariei in Uniunea Europeana, iar tendinta de crestere a volumului schimburilor bilaterale s-a mentinut in ultimii ani. De altfel, in vederea impulsionarii cooperarii economice, Presedintele Romaniei va participa, impreuna cu omologul bulgar, in dimineata zilei de 29 iunie a.c., la deschiderea Forumului de afaceri Romania-Bulgaria", se arata in comunicat.

"De asemenea, vor fi analizate modalitatile concrete de coordonare in vederea promovarii intereselor si obiectivelor comune in cadrul UE. Aprofundarea dimensiunii europene a relatiei bilaterale este cu atat mai importanta cu cat Bulgaria si Romania vor detine Presedintia Consiliului UE, in Semestrul I din 2018, respectiv in Semestrul I din 2019. Se vor afla totodata pe agenda aspecte privind cooperarea in cadrul NATO si provocarile de securitate in regiunea Marii Negre, Vecinatatea Estica, respectiv cooperarea la nivel regional", se mai precizeaza in comunicat.