Ministrul demisionar al Dezvoltarii Regionale, Sevil Shhaideh, considera ca decizia premierului Sorin Grindeanu de a trimite demisia sa si a ministrului de Interne, Carmen Dan, la presedintele Klaus Iohannis este una bazata pe ''motive personale sau complexe''.

"Cred că aceste două demisii acceptate de domnul prim-ministru așa-zis în funcție sunt motivele dânsului personale sau complexele dânsului. Mă așteptam să preia funcția la Ministerul Dezvoltării, ținând cont de așa-zisa experiență a dânsului. Dar fuge de muncă și de răspundere așa cum a făcut în ultimele șase luni", a declarat Sevil Shhaideh, vineri seara, la Antena 3.

Reacția ministrului Shhaideh vine după anunțului potrivit căruia premierul Grindeanu a trimis la Președinție demisia sa și a ministrului de Interne Carmen Dan, scrie Agerpers. La Ministerul Dezvoltării și în calitate de vicepremier a fost propus interimar Augustin Jianu, iar portofoliul internelor va fi preluat chiar de către premierul Grindeanu.

"Nu știu ce era atât de urgent, dacă domnul Grindeanu dorește binele acestei țări și dorește să închidă această criză politică, ce era atât de urgent să semneze secretarul general? Demisiile noastre erau depuse. Care mai era problema?", a adăugat Sevil Shhaideh.