Seful STS, Marcel Opris, le-a prezentat, marti, membrilor Comisiei de ancheta privind alegerile din 2009, masurile impotriva fraudelor electorale luate cu ajutorul Serviciului, inclusiv oferirea tuturor presedintilor sectiilor de vot a unor telefoane pentru raportarea incidentelor si a datelor despre alegeri, care functionau pe infrastructura serviciului 112, pentru a exista inregistari si "urme" ale actiunilor STS, in ideea ca Serviciul ar putea fi acuzat de diverse "activitati" si va avea nevoie de probe, relateaza News.ro.

Opris le-a spus membrilor Comisiei ca au fost oferite peste 22.000 de telefoane mobile, cu cartele SIM, catre sefii sectiilor de vot din tara, prin care puteau fi transmise doua tipuri de date: prin SMS, prezenta la vot, iar prin voce orice fel de incidente, asigurandu-se si comunicarea intre sectiile de vot pentru radierea din lista permanenta a persoanelor care au votat in sectii special, impiedicandu-se astfel votul multiplu.

In ceea ce priveste raportarea prin voce, seful STS a explicat ca s-a ales infrastructura 112, considerand ca este singurul sistem care "permitea o inregistrare legala, opozabila in justitie".

"S-a preferat marirea capacitatii la 112, chemarea lor in 112, tocmai in ideea de a se pastra o proba ca ce s-a facut s-a facut cu buna intentie (...) 112 a fost organizat special ca sa primeasca alerte de la presedintii sectiilor de vot si pentru acest lucru toate telefoanele presedintilor de sectii de vot au fost marcate special in 112 si daca ei dadeau un telefon ca sa sesizeze un incident erau automat recunoscuti", a spus el.

Tot prin 112 au fost sunati presedintii sectiilor de vot, in masura nevoilor. "Am avut inclusiv cateva sectii in care am fost obligati sa ducem mijloace de comunicatii prin satelit, tocmai in ideea ca o persoana care voteaza pe o lista permanenta sa nu mai poata vota pe o lista speciala (...) O persoana care a votat in sectia speciala sa se comunice la sectia de unde apartine pe sectia permanenta, ca sa fie radiata de pe lista permanenta", a spus Opris.

Seful STS a explicat ca apelul nu era catre 112, ci era un call center special, pe infrastructura numarului de urgenta.

Marcel Opris a explicat ca aceste masuri au fost solicitate Serviciului, el luand decizia ca orice implementare sa fie facuta intr-un mod care sa poata asigura si pastrarea unor "urme" ale activitatii STS.

"Noi in momentul in care ni s-a cerut am spus ca da, facem, cu o singura conditie: sa existe undeva o urma. Intotdeauna am incercat sa pastram urme despre activitatea institutiei, fiindca aveam o premonitie. Stiam ca atunci cand va fi nevoie ca cineva sa fie suspicionat de activitati vom fi primii candidati si atunci am preferat ca intotdeauna cand ni s-a cerut ceva, daca am acceptat sa facem, sa facem in asa fel incat sa pastram urma", a explicat el.

"Orice fel de document si notita despre implicarea STS in alegeri exista si vor ramane acolo cel putin cat voi fi eu, indiferent de caracterul lor, ca e public, clasificat sau foarte clasificat", a mai adaugat Marcel Opris.

Seful STS a explicat si sistemul de transmitere a statisticii privind prezenta la vot, care functiona printr-un serviciu solicitat de INS. Transmiterea se facea prin SMS, tot prin telefoanele puse la dispozitie sefilor de sectii de vot de catre STS.

"Pentru transmiterile de SMS, cele care chiar contineau date sa spunem confidentiale sau care trebuiesc protejate, acestea aveau un sistem de protectie prin acreditare. Toate terminalele care erau conectate in acest sistem primeau un mesaj care ii avertiza ca trebuie sa raporteze dupa un format standard si toti presedintii sectiilor de vot raspundeau la acel mesaj, completand cifra care o numarasera pana atunci", a explicat Opris.

El a precizat ca, pentru a evita coruperea datelor, nu se acceptau SMS-uri decat de la numerele de telefon inscrise in sistem, intr-un termen de 15 minute de la solicitarea datelor de catre INS.

"Imi amintesc bine ca INS a facut atunci cateva elemente care sa inlature greselile sau erorile. Exista un algoritm care permitea o evaluare automata, dupa numarul de participanti raportat, si care declansa automat mecanism de discutie cu presedintele sectiei de vot. Spre exemplu, daca la un interval de doua ore ar fi votat 2.000 de persoane intr-o sectie de vot automat intra o alerta in functiune, reprezentantii din BEJ ai Statisticii automat cautau presedintii de sectie de vot si ii intrebau ce s-a intamplat, daca cifra este corecta", a mai spus Opris.