Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat miercuri, la finalul sedintei Biroului Politic Executiv, ca le-a cerut ministrilor partidului sa isi faca o evaluare a activitatii in Guvern, in conditiile in care au trecut aproape sase luni de guvernare si este normal sa fie depistate eventuale "probleme nesolutionate", transmite News.ro.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"In zilele urmatoare o sa stabilim intalniri cu fiecare dintre colegii din cabinet pentru a prezenta o evaluare a stadiului indeplinirii obligatiilor pe care si le-au asumat prin programul de guvernare si a calendarului pe care il urmeaza", a afirmat presedintele Senatului.

Tariceanu a sustinut ca nu este vorba numai de o evaluare a activitatii ministrilor, fiind normal sa fie depistate si eventuale probleme nesolutionate.

"Nu este numai o evaluare, vreau sa stiu cum colaboreaza, daca sunt probleme nesolutionate, daca sunt probleme care au ramas in suspensie, modul cum colaboreaza cu ceilalti colegi, pentru ca imi revine si mie si colegului meu, Liviu Dragnea si responsabilitatea politica pentru buna reusita a actiunii guvernamentale", a completat presedintele ALDE.

Tariceanu a mai afirmat ca a ajuns la concluzia potrivit careia ministrii nu comunica intre ei.

"Din experienta pe care o am ca prim-ministru, si lucrurile nu cred ca sunt in alt registru acum, doar am constat ca ministrii nu comunica intre ei. Cand au probleme, vin unii dintre ei, ne instinteaza pe noi, dar trebuie sa si le rezolve (...) Dupa ce fac evaluarea, nu o sa discut in public, primul lucru pe care o sa il fac, o sa discut cu presedintele PSD sa facem impreuna un bilant", a precizat presedintele Senatului.

Intrebat care a fost reactia ministrilor dupa ce le-a cerut sa isi faca evaluarea, Tariceanu a spus: "Sa traiti, am inteles. Ca la armata".