Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dat luni, cu majoritate de voturi, un raport de adoptare cu amendamente a OUG 79/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care prevede ca postul de manager de spital nu va putea fi detinut de o persoana care are functie de conducere intr-un partid, dar poate fi ocupata de cineva care este membru intr-o formatiune politica, relateaza News.ro.Deputatul PNL, Pavel Popescu, sustine ca proiectul va politiza sistemul de sanatate.

Florin Buicu, presedintele Comisiei de SanatateFoto: cdep.ro

UPDATE Deputatul PNL Pavel Popescu, membru în Comisia de sănătate, a declarat luni, la Parlament, ca proiectul de lege pentru adoptarea cu amendamente a OUG 79/2016 va politiza sistemul de sănătate, iar noul text al actului normativ aduce foarte multă ambiguitate.

„Efectele sunt de politizare a sistemului de sănătate. Decizia este una pe care noi o aşteptam, este specifică majorităţii care ne conduce în momentul de faţă. V-aş da câteva exemple concrete: un manager de spital poate fi membru al unui partid politic. Nu mai putem vorbi de acea deplitizare a cărui scop era această lege”, a afirmat liberalul.

"Ordonanta 79 a venit de la Senat cu raport de respingere. In urma multiplelor dezbateri pe care le-am avut la Camera Deputatilor, ordonanta a primit un raport de adoptare cu amendamente. Amendamentele se refera la incompatibilitatile membrilor, amendamente au venit din partea Ministerului Sanatatii, din partea Comisiei juridice, din partea parlamentarilor. Au ramas anumite prevederi din textul ordonantei 79 care dadeau de fapt caracterul de urgenta al ordonantei. Este vorba de incheierea contractelor anul trecut cu spitalele care erau acreditate, daca nu aparea textul ordonantei riscam ca aceste spitale sa nu poata incheia contracte cu Casele de asigurari", a declarat presedintele Comisiei de sanatate, deputatul PSD Florin Buicu.

Social-democratul a explicat ca functia de manager de spital nu va putea fi ocupata de cineva care este in conducerea unui partid politic, ci doar daca este simplu membru.

"Din punctul de vedere al politicii, nu va putea fi manager de spital cineva care ocupa functii de conducere in partidele politice. In textul ordonantei se vorbea de membru in organele de conducere ale partidelor politice, acest text era neconstitutional pentru ca unul dintre organismele de conducere ale partidelor este Adunarea Generala a membrilor. Constitutia Romaniei prevede dreptul oricarei persoane de a face politica, de a fi membru de partid. In legea 95, nu va putea fi manager de spital o persoana care va ocupa o functie de conducere in partid. Membru simplu poate fi, nu poate ocupa functia de conducere, iar membru simplu e dat de Constitutie, nu de Legea 95", a completat Florin Buicu.