​Fostul copresedinte ALDE Daniel Constantin, alaturi de deputatii Eugen Durbacă, Mircea Banias - ambii exclusi din ALDE, Sorin Cîmpeanu - fostul ministru al Educatiei și Damian Florea, vor infiinta un nou partid politic, pe care il vor lansa peste doua saptamani, au precizat surse politice pentru HotNews.ro. Cel mai probabil, partidul se va numi Pro Romania si in sesiunea parlamentara din toamna ar putea coopta alti cel putin cinci deputati, suficient pentru a isi forma grup parlamentar, fiind nevoie de minim 10 deputati pentru acest lucru.

Daniel Constantin isi face partid politicFoto: Facebook - Daniel Constantin

Surse politice au precizat de asemenea ca peste doua saptamani vor exista filiale ale acestui nou partid in toate judetele din tara.

Evenimentul Zilei scrie ca au fost contactati circa 15 parlamentari, care se vor ocupa de înființarea organizațiilor județene ale formațiunii.

De altfel, Daniel Constantin a publicat luni seară, pe contul sau de Facebook, o fotografie de la o întâlnire avuta cu inițiatorii noului partid, cu comentariul "Un nou început! #altfel".

Potrivit EVZ, fostul premier Victor Ponta, apropiat de Daniel Constantin, este la curent cu acest proiect.

In ceea ce priveste numele partidului, "Pro Romania" este cea mai probabila varianta, insa au existat si variantele "Romania mea" si "Romania noastra", asa cum relateaza EVZ. De semnalat faptul ca o serie intreaga de partide noi, mai mici, in ultimii ani au avut "Romania" in titulatura. Amintim de "Partidul Romania Unita" al lui Sebastian Ghita, "Alianta Romania Noastra" a lui Marian Munteanu, partide nationaliste, dar si de platforma lui Dacian Ciolos, "Romania 100".

Pe de alta parte, in paralel se desfasoara si procesul privind Congresul ALDE in care Calin Popescu-Tariceanu a fost ales presedinte unic al partidului, dupa ce Daniel Constantin a atacat in instanta delegatia permanenta care a stabilit organizarea acestui congres. Urmatorul termen al acestui proces va fi pe 12 iunie, cand cei din conducerea partidului trebuie sa precizeze cine facea parte din Delegatia Permanenta, au mai declarat sursele citate.