Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, la Antena 3, ca in cursul saptamanii viitoare va avea o discutie cu primul-ministru Sorin Grindeanu si cu presedintele ALDE privind oportunitatea unei remanieri, subiectul urmand sa fie reluat si intr-o sedinta mai larga a coalitiei de guvernare, potrivit news.ro.

"Remanierea nu trebuie facuta in graba. Vom avea o discutie saptamana viitoare, domnul Tariceanu si cu domnul Grindeanu. O prima discutie in trei dupa care o sa facem o discutie in coalitie, in care sa vedem daca, in aceasta formula programul de guvernare poate fi pus in practica punct cu punct. Daca vom ajunge la aceasta concluzie, nu va fi cazul de remaniere. Daca vom ajunge la alta concluzie, ca din cauza anumitor membri ai Guvernului, se poate pune pune in pericol aplicarea unor parti din programul de guvernare, atunci se poate discuta si despre remaniere", a declarat Liviu Dragnea.

Duminica Liviu Dragnea a declarat ca, personal, nu da avertismente ministrilor, dar este preocupat sa fie pus in practica programul de guvernare.

"Eu nu dau avertismente ministrilor. Eu, personal, sunt foarte preocupat sa se puna in opera programul de guvernare. Tot ce s-a pus in practica pana acum a produs efecte pozitive si romanii au inceput sa simta lucrul acesta. Pana pe 10 mai s-au infiintat 110.000 de noi locuri de munca si continua sa se intample asta. Au crescut investitiile straine mult mai mult decat anul trecut si au crescut si veniturile populatiei si se dezvolta si afacerile in Romania. Nu e vorba daca sunt nemultumit de unul sau altul, important este ca ei sa-si faca treaba", a declarat, duminica, in judetul Bistrita-Nasaud, liderul PSD, Liviu Dragnea.

In acest context, presedintele PSD a spus ca social-democratii vor discuta in luna iunie despre o posibila remaniere guvernamentala, dar a precizat ca nu este neaparat necesar ca aceasta dezbatere sa se termine si cu propuneri in acest sens.

"Si, ca sa nu mai discutam pe la colturi, o sa avem o discutie in partid in luna iunie, care nu este obligatoriu sa se finalizeze cu propuneri pentru remaniere", a spus Dragnea.