Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat miercuri, inainte de sedinta Comitetului Executiv National, ca, daca presedintele PSD, Liviu Dragnea, nu sustine plafonarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului, inseamna ca propunerea "nu va trece", transmite News.ro.

Liviu Dragnea si Lia Olguta VasilescuFoto: Agerpres

La remarca presei care i-a spus ca Liviu Dragnea a anuntat ca nu sustine plafonarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului, Olguta Vasilescu a replicat: "Daca nu sustine, inseamna ca nu trece".

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marti, ca nu sustine plafonarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului.

"Eu i-am rugat pe toti sa fie putin mai rezervati cu proiectele sau cu ideile pe care le au pana cand nu se contureaza proiectul complet in ceea ce priveste salarizarea si nu numai, si impozitul pe venit. O sa raspund la aceasta intrebare cand noi o sa finalizam toate discutiile. Nu mai raspund la tot felul de idei care vin din partea unora", a mai spus liderul PSD.

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat marti, la Parlament, ca plafonarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului va opri o inselatorie a statului roman, in urma acestei plafonari nefiind afectate foarte multe persoane din Romania, ci doar cele care "au bulversat" sistemul si care au primit sume foarte mari. Ea a spus ca plafonul ar urma sa fie stabilit la 8.000 de lei.