Parlamentul voteaza marti revocarea lui Misu Negritoiu din functia de presedinte al ASF

de I.R.     HotNews.ro
Marţi, 9 mai 2017, 11:19 Actualitate | Politic

Misu Negritoiu, fost presedinte ASF
Foto: Hotnews
Plenul reunit al Parlamentului va vota marti revocarea lui Misu Negritoiu din functia de presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), dupa scandalul cu fondul de pensii private NN de luna trecuta. Propunerea de revocare a lu Negritoiu dateaza din octombrie 2016, cand a fost intocmit un raport legat de modul in care a fost gestionata criza RCA din 2016.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, in 27 aprilie, ca s-a inteles cu presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, asupra faptului ca Misu Negritoiu trebuie demis cat mai repede de la conducerea ASF, deoarece aceasta este o institutie importanta care nu trebuie sa functioneze ca si cum ar fi "mosia" unuia sau unora, potrivit News.ro.

Si liderul PNL raluca Turcan declara ca Misu Negritoiu trebuie demis de la ASF pentru ca decizia la nivelul institutiei pe care acesta o conduce a fost "contaminata politic" de PSD si ca amendarea companiei NN a fost executata la ordinul politic dat in vazul tuturor de la televizor de Liviu Dragnea.

Biroul Permanent al Senatului a transmis in 18 aprilie Birourilor Permanente Reunite raportul comisiilor economice si de buget ale Camerei Deputatilor si Senatului privind revocarea din functie a sefului Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Misu Negritoiu, din cauza modului in care ASF a gestionat criza de pe piata RCA din 2016.

Potrivit raportului din octombrie 2016, Misu Negritoiu nu mai indeplineste conditiile prevazute in legea de functionare a ASF, motiv pentru care comisiile parlamentare au hotarat, cu majoritate de voturi (o abtinere si un vot neexprimat al unui parlamentar aflat in conflict de interese) sa inainteze plenului reunit al Camerei Deputatilor si Senatului propunerea de revocare a lui Negritoiu din functia de presedinte al ASF, membru executiv al Consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara.

De asemenea, in luna aprilie, ASF a decis sanctionarea fondului de pensii private NN Pensii cu o amenda de 750.000 lei, reprezentand 1% din capitalul social al fondului, de 75 milioane lei, aceasta fiind cea mai mare amenda aplicata de ASF de la infiintare, si a decis retragerea autorizatiei directorului general Raluca Tintoiu, din cauza mesajului trimis clientilor, legat de nationalizarea fondurilor de pensii private.

Misu Negritoiu a ajuns presedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv in Parlament numirea sa. Negritoiu a venit la conducerea ASF in locul lui Dan Radu Rusanu, care si-a dat demisia de la sefia autoritatii din arestul politiei, in martie 2014, in conditiile in care era arestat pentru 30 de zile in dosarul Carpatica - ASF.























2492 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    bine, bine, (Marţi, 9 mai 2017, 13:11)

    bancher [utilizator]

    il revoca, dar cine ii plateste clauza de reziliere a contractului de 100 000 euro?? decat sa platim tot noi, din banii din impozite, nu mai bine ar fi sa il puna sa ise dea demisia?
    • 0 (0 voturi)    
      Sa il puna sa-si dea demisia ?! (Marţi, 9 mai 2017, 14:39)

      CaiusCosades [utilizator] i-a raspuns lui bancher

      daca nu glumiti ma faceti sa ma intreb in ce lume traiti ? Sunteti cumva o molie atrasa de lumina ce vine de la rasarit ? Daca da, ati avut in vedere o demisie pe modelul Visinski :))


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version