Liberalii cer demisia in alb a premierului Sorin Grindeanu si a presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, pentru a demonstra ca nu sunt implicati in "jocul" privind legea gratierii, a declarat luni presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, adaugand ca atitudinea senatorului PMP Traian Basescu in Comisia juridica a Senatului a fost subiectiva si duplicitara. Ea a sustinut ca Serban Nicolae nu este "de capul lui", motivand ca in acest caz Liviu Dragnea ar fi cerut demisia lui de la sefia Comisiei juridice a Senatului.

"PNL solicita demisia in alb a domnilor Dragnea si Grindeanu. Aceasta este singura modalitate prin care presedintele Camerei Deputatilor si premierul Romaniei pot sa demonstreze ca nu sunt personaje intr-un joc ipocrit privind legea gratierii. PSD si ALDE au majoritatea in Camera Deputatilor, in Senat, detin Guvernul Romaniei, cu alte cuvinte au toate parghiile pentru a-si determina parlamentarii sa respinga gratierea pentru fapte de coruptie. Din nefericire, impresia pe care ne-au transmis-o personajele in cauza este aceea ca arunca mingea de la unul la altul, ca au o intelegere netransparenta si nenorocita pentru poporul roman ca prin prezenta domnului Serban Nicolae sa isi imparta responsabilitatea si sa includa gratierea pentru corupti. Aceasta modalitate este in dispret total fata de ceea ce asteapta oamenii de la cei care guverneaza astazi, este in dispret total fata de cei care cu buna credinta si buna intentie respecta legile in aceasta tara si isi construiesc un drum sanatos in viata", a spus Turcan, dupa sedinta Biroului Politic National al PNL, potrivit Agerpres.

Turcan a anuntat ca liberalii din Senat vor solicita apel nominal la legea gratierii.

"Este modalitatea cea mai simpla, cea mai onesta de a demonstra ca ceea ce spui si faci", a precizat liderul PNL.

Ea a aratat ca PNL se opune gratierii coruptilor, catalogand demersul majoritatii drept o "marsavie netransparenta", si ca solicita premierului Sorin Grindeanu sa ceara ministrului Apararii, Gabriel Les, sa puna la dispozitie trei cazarmi dezafectate pentru transformarea in centre de detentie.

'Daca sunt interesati de conditiile de detentie, de amenzile pe care trebuie Romania sa le plateasca la CEDO, atunci sa solicite premierul ministrului Apararii ca din cateva cazarmi dezafectate sa inceapa un program de investitii, astfel incat macar trei sa fie transformate in centre de detentie. In felul acesta putem ajunge in mod rapid si intr-un termen previzibil pentru cei care urmaresc respectarea drepturilor in Romania la o depopulare din actualele penitenciare si la o imbunatatire a conditiilor de trai din penitenciare', a spus Raluca Turcan.

Ea a sustinut ca Serban Nicolae nu este 'de capul lui', motivand ca in acest caz Liviu Dragnea ar fi cerut demisia lui de la sefia Comisiei juridice a Senatului.

"Am cerut demisia in alb a domnului Dragnea, a domnului premier Grindeanu, excluderea lui Serban Nicolae, pentru ca daca nu se intampla niciunul dintre lucrurile acestea este clar o coniventa intre conducerea partidului PSD si cei care militeaza cot la cot cu Traian Basescu in Comisia juridica si in Senat. In privinta lui Traian Basescu deja nu mai exista asteptari, asteptarile cele mai mari sunt legate de cei care au castigat alegerile si cei care una au promis in campania electorala si alta ofera zi de zi romanilor din momentul castigarii alegerilor. Nu au vorbit nici despre schimbarea sefilor celor doua parchete, nu au vorbit nici despre OUG 13, nici despre scoaterea presedintelui din procedura de numire a conducerii unor institutii, nici despre gratierea pedepselor de coruptie. Toate aceste minciuni si grosolanii promovate in spatiul public de PSD trebuie sa primeasca o sanctiune usturatoare si cea mai usturatoare vine de la electorat", a afirmat Turcan.

Ea a spus ca nu mai are nicio asteptare de la Traian Basescu, intrebata in acest sens, si a catalogat atitudinea acestuia din Comisia juridica a Senatului drept "subiectiva si duplicitara".