Legea gratierii urmeaza sa intre luni in plenul Senatului pentru dezbatere si vot final

de Carla Dinu     HotNews.ro
Luni, 8 mai 2017, 6:07 Actualitate | Politic

Proiectul de lege al gratierii, finalizat joi de Comisia juridica, urmeaza sa intre luni in plenul Senatului pentru dezbatere si vot final, dupa ce, tot luni, senatorii juristi vor adopta raportul de admitere al actului normativ, scrie news.ro.

 "Din punctul meu de vedere, si fiind vorba si despre o lege organica, este obligatoriu ca proiectul de lege sa intre la vot luni. Din punctul meu de vedere, ar fi inadmisibil sa lasam dupa atata timp sa treaca prin adoptare tacita, mai ales ca am obtinut si prelungirea termenului specific legilor complexe la 60 de zile", a declarat Serban Nicolae la finalul sedintei Comisiei juridice de joi.

Senatorii juristi au stabilit sa centralizeze pana cel tarziu vineri toate modificarile aduse proiectului de lege a gratierii si sa le trimita Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului General si Administratiei Nationale a Penitenciarelor pentru eventuale observatii, urmand ca aceste institutii sa transmita punctele de vedere pana luni, inaintea sedintie Comisiei juridice in care va fi dat votul pe raportul care urmeaza sa intre, in aceeasi zi, in plenul Senatului.

Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a gratierii, dupa trei sedinte in care au adus o serie de modificari actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in trei ani, scaderea a trei ani din pedeapsa de pana in zece ani, injumatatirea pedepselor femeilor insarcinate si gratierea integrala a pedepselor persoanelor care au implinit 70 de ani.

In urma cu aproape doua saptamani, in prima sedinta dedicata dezbaterii pe fond a proiectului legii gratierii, Comisia juridica a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociatia Magistratilor si de Serban Nicolae conform caruia vor urma sa fie gratiate pedepsele cu inchisoarea de pana la 3 ani inclusiv, modificand astfel propunerea Guvernului de a gratia pedepsele de pana in 5 ani.

De asemenea, senatorii juristi au adoptat si un amendament propus de social-democratul Serban Nicolae potrivit caruia se scad trei ani din orice pedeapsa cu inchisoarea de pana in zece ani. "Se gratiaza in parte, cu trei ani, pedepsele cu inchisoarea aplicate de instantele de judecata mai mari de trei ani, dar care nu depasesc zece ani", prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de aceasta prevedere ar urma sa beneficieze aproximativ 800 de detinuti.

Un alt amendament adoptat la proiectul de lege al gratierii a fost cel potrivit caruia femeilor insarcinate si intretinatorilor de copii de pana in 14 ani li se injumatateste pedeapsa cu inchisoarea, senatorii juristi respingand amendamentul lui Traian Basescu de gratiere si a femeilor condamnate pentru coruptie.

Potrivit amendamentului, "se gratiaza in parte, cu 1/2, pedepsele cu inchisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor insarcinate si persoanelor care au in intretinere minori cu varsta de pana la 14 ani, precum si copii incadrati in grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii". Propunerea a fost facuta de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brailoiu (PSD) si Daniel Fenechiu (PNL).

De asemenea, in Comisia juridica a Senatului au fost adoptate alte doua amendamente prin care se prevede ca pedepsele persoanelor cu varsta peste 70 de ani se gratiaza in intregime, iar ale celor de peste 60 de ani se injumatatesc.

"Se gratiaza in parte cu 1/2 pedeapsa cu inchisoarea intre 6 si 10 ani aplicate persoanelor cu varsta de peste 60 de ani", se arata intr-un amendament adoptat marti de senatorii juristi la proiectul de lege al gratierii.

Celalalt amendament vizeaza persoanele care au implinit 70 de ani. ¬Se gratiaza in intregime pedepsele persoanelor cu varsta peste 70 de ani¬, se arata in amendamentul adoptat de senatorii juristi.

Nu in ultimul rand, Comisia juridica a Senatului a dublat la doi ani termenul pentru achitarea despagubirilor in vederea gratierii, neachitarea cu "rea credinta" ducand la revocarea clementei.

"Gratierea prevazuta la art. 1-2 este conditionata de achitarea in termen de 2 ani de la data aplicarii actului de gratiere a obligatiilor civile si a a cheltuielilor judiciare la care persoana condamnata a fost obligata prin hotarare judecatoreasca definitiva", se arata in noua formula a textului.

Amendamentele formulate de fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu au fost respinse de Comisia juridica a Senatului. Printre acestea se numara gratierea pedepselor de pana in 6 ani de inchisoare, gratierea femeilor condamnate pentru coruptie si majorarea la trei ani a termenului in care cei gratiati trebuie sa achite prejudiciul cauzat prin comiterea infractiunii pentru care au fost condamnati.

Dupa ce miercuri senatorii juristi adoptasera amendamentele social-democratilor Serban Nicolae si Liviu Brailoiu, identice cu propunerea lui Traian Basescu, de gratiere a condamnatilor pentru fapte de coruptie, joi acestia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de coruptie, precum darea sau luarea de mita, traficul si cumpararea de influenta, au fost excluse de la a fi gratiate.

Tot joi, senatorii juristi au respins un alt amendament al lui Traian Basescu prin care acesta propunea gratierea celor condamnati la inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu si au votat impotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese sa fie, de asemenea, gratiate.

Duminica seara, in pofida ploii, cateva sute de persoane au protestat din nou in Piata Victoriei fata de Legea gratierii, ei mergand in mars pana la Parlament.
viewscnt


Citeste mai multe despre   
























Material sustinut de Siemens

"Comorile" detinute de primarii: cum pot fi folosite marile baze de date pentru a imbunatati serviciile oferite cetatenilor. Studiu de caz City Pulse

Brasovul si orasul Aarhus din Danemarca au luat parte timp de trei ani la un proiect inedit de cercetare - City Pulse, finantat de Uniunea Europeana. Pe scurt, scopul proiectului a fost sa colecteze si sa coreleze cat mai multe date despre cele doua orase, iar pe baza acestora primariile sau companiile sa dezvolte aplicatii gratuite care sa imbunatateasca serviciile oferite cetatenilor.

731 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version