Cristian Ghinea si-a lansat candidatura pentru un post in Biroul National, forul de conducere al USR, potrivit unui document intern obtinut de HotNews.ro. In documentul de pozitie, Ghinea spune ca Nicusor Dan a acceptat o serie de propuneri de reformare interna pe care le-a propus intr-o intalnire de sambata trecuta si anunta ca nu va intra in cursa pentru sefia partidului. Ghinea propune insa in documentul remis colegilor de partid o serie de proiecte si politici.

Cristian GhineaFoto: Facebook/ Cristian Ghinea

Astfel, Ghinea sustine in documentul citat ca la intalnirea de sambata trecuta "dezbaterea a avut loc. Ne-am maturizat cu totii ca politicieni. Suntem fortati sa o facem. USR trebuie sa salveze Romania".

Fostul ministru al Fondurilor Europene arata ca propuneri pe care le formulase impreuna cu Tudor Benga si Adrian Prisnel au fost preluate in statutul care va fi votat la congresul USR de peste doua saptamani, precum refendumurile interne consultative si depolitizarea secretariatului general. Ghinea spune in document ca mai e nevoie de masuri interne suplimentare pentru o deschidere totala a partidului.

"Dat fiind că <> este pe cale de a deveni realitate, chiar într-o formă parțială, nu am motive să candidez la Președinție. Sper ca ceea ce a început sâmbătă să continue în următoarele două săptămâni, astfel încât această decizie să nu ajungă una pe care să o regret", scrie Ghinea in documentul adresat colegilor din USR.

Citeste aici documentul integral