Presedintele comisiei de buget- finante a Senatului, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, referitor la afirmatiile deputatului ALDE Remus Borza, potrivit carora un demnitar nu poate sa traiasca dintr-o mie de euro, ca nu-l obliga nimeni sa vina in Parlament, relateaza Agerpres.

Eugen TeodoroviciFoto: Agerpres

"Nu-l obliga (Remus Borza - n.r.) nimeni sa vina in Parlament. Chiar am vazut multe familii in Romania care de la zi la zi traiesc cu mult mai putini bani. Pana la urma nu esti obligat ca parlamentar sa vii sa stai pe cat? Avem astazi 5.000 si ceva de lei. Vrei sa vii, vii, daca nu, faci altceva", a afirmat Eugen Teodorovici, intrebat in legatura cu declaratiile lui Remus Borza.

El a mai spus, insa, ca a sustinut inca din perioada in care era ministru ca salariul era foarte mic la acea perioada.

"Domnul Borza este putin mai vulcanic. Repet: trebuie sa terminam putin cu populismul asta destul de ieftin. Vrem sa avem... nu ca sustin cauza unui parlamentar, am spus si cand eram ministru ca salariul unui ministru era foarte mic la acea perioada. Daca continuam sa avem aceeasi abordare, nu facem nimic bun. Ideea este sa avem de unde sa facem o astfel de crestere, nu numai pentru parlamentari, ci pentru toti cei vizati", a adaugat Teodorovici.

El a mentionat ca in privinta salarizarii sustine "o impartire logica, coerenta si egala intre toate categoriile profesionale". "Dar este foarte important sa ai de unde sa iei ca sa poti sa dai aceasta majorare. (...) Este foarte important sa poti sa tai orice cheltuieli nejustificate. Ceea ce s-a aplicat si se aplica ca masuri sociale este bine-venita, dar daca neglijam partea economica, aceste masuri raman doar pe hartie sau pot fi blocate", a adaugat Teodorovici.

Deputatul ALDE Remus Borza a pledat, luni, pentru salarizarea la un nivel superior a persoanelor care ocupa demnitati publice si sustine ca in conditiile actuale, in care un demnitar este platit cu 1.000 de euro pe luna, nu vor veni sa lucreze in sistemul public buni profesionisti.

"Un demnitar nu poate sa traiasca dintr-o mie de euro", a declarat Borza, dupa ce a participat la reuniunea Grupurilor parlamentare PSD si ALDE in care s-a discutat pe tema legii salarizarii unitare. Remus Borza a precizat insa ca a spus acest lucru in contextul referitor la incompatibilitatile parlamentarilor.