Presedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, scrie, miercuri dimineata, pe pagina sa de Facebook, ca "observa" ca "cei de la PSD-ALDE, de mana cu cei de la UDMR, nu se pot abtine sa nu mai cioparteasca cate un pic Codul Penal. Sunt incorigibili! Li s-a casunat sa elimine efectiv 'conflictul de interese' din legislatia penala, prin amendamentele admise in Comisia juridica din Camera Deputatilor."

HotNews.roFoto: Hotnews

Liderul PNL adauga ca "Ceea ce au pus în loc este un simulacru de text, imposibil de aplicat, adică o reglementare care are același efect și dacă există și dacă nu. Concret, 'minunata' majoritate ne propune azi să nu mai fie nimeni sancționat pentru conflictul de interese, și nici pentru vreo faptă sinonimă. De dosarele care se mai află în lucru se alege praful, pentru că nu mai există fapta pentru care au fost făcute cercetările."

"Bineînțeles că pretextul este 'punerea în acord cu deciziile CCR'. Realitatea este, ca și la OUG 13, că nu a cerut nicăieri CCR eliminarea conflictului de interese. Atunci au operat noaptea, acum operează ziua, doar că în pași mai mici, împotriva sistemului de Justiție", incheie Raluca Turcan.

Deputatii juristi au dat marti un raport de admitere pentru un proiect de lege de modificare a Codului Penal care dateaza din 2014, deja adoptat de Senat in mod tacit, care modifica art. 301 si 308 din Codul Penal privind infractiunea de conflict de interese. In cadrul comisiei juridice au fost adoptate mai multe amendamente fata de forma adoptata in 2015 de Senat, iar unul dintre acestea prevede ca trebuie sa fi fost "pricinuit un prejudiciu de interes public" pentru ca angajarea unei rude sau a unor persoane cu care s-a aflat in raport de munca de catre functionarul public sa fie considerat infractiune. Aceste modificari au fost inlocuite cu alte prevderi in sedinta de marti a deputatilor juriisti. DNA a criticat in 2015 initiativa.