Directia Nationala Anticoruptie nu e reprezentata de ''domnul Negulescu sau de doamna Kovesi'', ci este o institutie care trebuie sa functioneze "dincolo de anumite persoane fizice", a afirmat joi premierul Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. Primul ministru a adaugat ca "Am acordat si acord ministrului Justitiei credit total. Faptul ca dansul a prezentat, ieri, o evaluare, pe care dansul si Ministerul Justitiei au facut-o, e un lucru care se inscrie in prerogativele pe care ministrul Justitiei le are."

Sorin GrindeanuFoto: Agerpres

"Am urmarit foarte atent, am avut o discutie inainte de prezentarea publica cu domnul ministru. Am inteles foarte bine argumentele pe care dansul le-a prezentat, sunt de acord cu ele. Ca si concluzie, as putea spune: ca lupta anticoruptie sa fie cu adevarat puternica in Romania toate mecanismele trebuie sa functioneze foarte bine, dar mecanismele nu stau si nu sunt legate de persoane. DNA nu e reprezentata de domnul Negulescu sau de doamna Kovesi, ca sa trec de la o extrema la alta, ci este o institutie care trebuie sa functioneze dincolo de anumite persoane fizice", a mai spus primul ministru, care participa la o intalnire de lucru organizata de Institutul Aspen.

In ceea ce priveste reuniunea de la Institutul Aspen, premierul a precizat ca prezenta sa la eveniment este legata de temele importante ce urmeaza sa fie abordate: "Am venit astazi la Aspen Institute sa discutam despre politici publice, despre Sanatate, despre Educatie, despre Infrastructura, aceste lucruri sunt extrem de importante pentru Guvern si toate aceste politici publice reprezinta prioritati pentru noi."

La reuniunea de lucru de la Institutul Aspen mai participa, printre altii, directorul Institutului Aspen Romania, Mircea Geoana, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Melescanu, si consilierul prezidential Constantin Ionescu.