Plenul Senatului a adoptat marti proiectul de lege de adoptare a OUG 14/2017, care abroga Ordonanta 13 de modificare a Codurilor penale, in unanimitate. Au fost 118 voturi "pentru" si niciun vot "impotriva". Proiectul merge la Camera Deputatilor, camera decizionala.

SenatFoto: Agerpres

Dupa ce USR si PNL au cerut sa fie discutata si OUG 13, care se afla la randul sau in procedura legislativa la Senat, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a cerut o pauza de consultari cu liderii de grup. Ulterior, solicitarea de suspendare a sedinta a fost supusa la vot si respinsa.

Liderul senatorilor USR Vlad Alexandrescu a luat primul cuvantul si a cerut sa se discute si OUG 13, insa presedintele Comisiei Juridice, Serban Nicolae (PSD), a spus ca acest lucru nu este posibil. Senatoarea PNL Alina Gorghiu a sustinut la randul sau suspendarea sedintei sedinta de plen pentru ca cei din comisia juridica sa se reuneasca si sa dea raport si pentru OUG 13, apoi revenirea in plen si discutarea ambelor proiecte.

A urmat o intreaga dezbatere pe regulament si calendarul celor doua ordonante. Mihai Gotiu (USR), vicepresedinte al Senatului, a vorbit despre faptul ca "nu este nimic ridicol" sa se dezbata oricat este necesar, "pana poimaine" pentru a se da o lege clara care sa ii lamureasca pe "sutele de mii de romani din strada".

Marti are loc si o sedinta a comisiei juridice a Senatului, iar pe ordinea de zi se afla OUG 13/2017.