Europarlamentarul PSD Sorin Moisa cere retragerea ordonantei de urgenta privind modificarea codurilor penale, afirmand ca solicitarea protestatarilor din strada este "legitima" si s-a ajuns intr-un moment de "tensiune insuportabila".

HotNews.roFoto: Hotnews

Acesta precizeaza ca sustine cererea protestatarilor de a fi retrasa Ordonanta de Urgenta nr. 13/2017 privind modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, cerere care este nu numai legitima, dar si "cea mai inteleapta cale de iesire din criza in care ne gasim, de a recladi o minima incredere, atat de necesara la inceput de guvernare, precum si de a gasi in cele din urma un compromis, in masura in care sunt lucruri importante de rezolvat".

Iata mai jos mesajul postat de Sorin Moisa pe contul lui de Facebook:

"Vine un moment cand tacerea devine vinovata. Speram sa pot amana un mesaj pe aceasta tema pana pe 15 februarie, cand Parlamentul European va vota tratatul commercial UE-Canada, ‘copilul’ pe care l-am crescut in Grupul S&D si probabil, din pacate, singurul proiect strategic major in relatiile transatlantice pentru o buna bucata de vreme. Dar e clar ca am ajuns intr-un moment de tensiune insuportabila, si ma voi exprima, indiferent de consecinte.

Sustin cererea protestatarilor de a fi retrasa Ordonanta de Urgenta nr. 13/2017 privind modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala. Este nu numai o cerere legitima, dar cred ca este si cea mai inteleapta cale de iesire din criza in care ne gasim, de a recladi o minima incredere, atat de necesara la inceput de guvernare, precum si de a gasi in cele din urma un compromis, in masura in care sunt lucruri importante de rezolvat.

Locul unei astfel de dezbateri, privind reguli esentiale ale societatii, este in Parlamentului Romaniei, ales democratic, cu implicarea calma si rabdatoare a tuturor actorilor care doresc sa participe la dezbatere.

Intr-o democratie normala, a avea puterea legala de a face un lucru nu inseamna ca acel lucru este musai bun sau pe deplin legitim. Majoritatile se castiga o data la patru ani, dar comunicarea cu societatea, cautarea consensului si legitimitatii, mai ales in chestiuni esentiale, sunt permanente. Gesturile bruste provoaca angoasa, indoiala si respingere, erodeaza increderea minimala necesara functionarii unei societati.

Din pacate suntem intr-o criza care devine tot mai profunda cu fiecare zi ce trece din cele zece, si riscam in curand sa trecem de un punct in care interese fundamentale ale Romaniei vor fi afectate. Tot din pacate, Romania nu are mediatori in care toata lumea sa aiba incredere, sau care sa mai indrazneasca sa se pronunte data fiind acutizarea conflictului. Tot din pacate, suntem patimasi si tindem prea putin sa ascultam cu adevarat si partea cealalta. Tot din pacate, uneori lasam cauze absolut legitime sa ascunda interese personale sau politice partizane, si ne lasam purtati de valul emotional al unor false polaritati : unii vad peste tot ‘talhari’, altii ‘securisti’. N-avem nevoie nici de unii, nici de ceilalti la manetele Justitiei, si cred/sper ca aceasta paradigma sufocanta nu exista. In trecut, in numele justitiei, am sustinut oameni despre care acum descoperim ca au facut sau tolerat multa injustitie.

Daca Ordonanta 13 este retrasa, ma ofer sa gasesc in lumea larga si civilizata cativa penalisti cu reputatie impecabila, profesori la mari universitati, care sa fie mediatori si garanti morali si intelectuali in dezbaterea ce va urma in Parlamentul Romaniei. Nu pentru ca strainii sunt mai buni, ci pentru ca noi intre noi nu avem incredere, si de multe ori nu acceptam nici macar faramele de adevar ale partii celelalte. Avem, de altfel, juristi consacrati in societatea civila din Romania care reusesc sa se ridice deasupra partizanatului si ar putea la fel de bine face parte din acest exercitiu de mediere.

Sper, deci, sa auzim in curand vestea buna a retragerii Ordonantei si transformarii ei intr-o lege care sa fie dezbatuta atat cat va fi nevoie, pana cand un consens national va fi gasit in Parlamentul Romaniei".

(N.T. Sublinierile apartin redacitiei)