​Nicusor Dan a anuntat miercuri ca USR a redactat motiunea simpla pe justitie prin care cere "demisia sau demiterea" lui ministrului Florin Iordache si ca are acordul presedintelui PNL Raluca Turcan ca aceasta va fi semnata si de parlamentarii liberali. Totodata, USR a trimis o scrisoare deschisa privind proiectele de ordonanta de urgenta care vizeaza modificarile legislatiei penale si gratierea catre presedintele Comsiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Nicusor DanFoto: Agerpres

In ceea ce priveste raportul MCV, Nicusor Dan a declarat ca "daca vor continua cu Ordonantele de Urgenta, foarte probabil raportul MCV pe 2017 va constata regresul sistemului de justitie".

"Democratie si stat de drept inseamna un lucru foarte simplu - exista niste reguli si cine le incalca, plateste. Ce ni se propune azi este o derogare de la stat de drept. Chestiunea asta este cu atat mai grava cand vorbim de furt din banii publici (…) cu care s-ar fi putut realiza multe in aceasta tara. In mandatul pe care cetatenii l-au dat PSD si ALDE prin alegerile incheiate acum o luna nu figureaza amnistia si gratierea" a declarat Nicusor Dan intr-o conferinta la parlament.

"Parlamentarii USR au semnat motiunea simpla pe justitie si avem acordul presedintelu PNL ca si parlamentarii liberali o vor cosemna" a precizat el.

Deputatul USR Silviu Dehelean a prezentat textul motiunii simple, afirmand ca USR nu isi doreste "caderea guvernului Grindeanu" ci solicita "demisia sau demiterea ministrului Justitiei, Florin Iordache", din doua motive: "a mintit parlamentul si a mintit poporul roman".

"Gratierea si modificarile la codurile penale nu au facut parte din programul de guvernare" a subliniat el.

"Este o minciuna atunci cand spui ca modificarea se face pt a pune in acord cu deciziile CCR, de fapt proiectul are o sfera de aplicabilitate mult mai mare si modifica esential anumite infractiuni" a mai spus Dehelean.

La randul sau, deputatul Iulian Bulai a anuntat ca au trimis o scrisoare deschisa oficialilor de la Comisia Europeana, inclusiv presedintelui.

"Suntem la rascruce de drumuri privind situatia justitiei din romania. Trebuie sa facem toti pasii pentru a opri OUG-urile ar fi catastrofale pentru procesul de reforma", a spus el.

"Raportul MCV - Pe de o parte suntem bucurosi pentru ca in linii mari este pozitiv, dar ne-ar fi ajutat mult sa nu fim pusi sub supraveghere atenta. Am trimis o scrisoare deschisa presedintelui Comisiei Europene, dlui Comisar pentru afaceri interne si dnei presdinte a Comisiei pe justitie care prezinta continutul celor doua OUG-uri si contextul" a precizat BUlai.

"Este important sa avem sustinere in perioade de criza din partea partenerilor de la Bruxelles. In acest moment situatia este foarte tulbure in Romania. Avem incredere ca partenerii nostri nu vor lasa Romania la greu" a mai spus el.

Despre Tariceanu, Bulai a declarat ca "dezinformeaza spunand ca in nicio tara din lume parlamentarii nu sunt trasi la raspundere pentru votul lor. Este fals. toate tarile din lume au aceasta experienta. consideram f triste si josnice declaratiile dlui presedinte tariceanu

"Daca vor continua cu Ordonantele de Urgenta, foarte probabil raportul MCV pe 2017 va constata regresul sistemului de justitie", a declarat la randul sau Nicusor Dan.