Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, a declarat luni despre primarul din Iasi, social-democratul Mihai Chirica, ca este "un fel de userist" si ar fi trebuit exclus din partid "de ieri" in urma criticilor pe care le-a avut la adresa lui Liviu Dragnea si a partidului, scrie News.ro.

"Eu cred ca, in primul rand, PSD Iasi trebuie sa ia o decizie in privinta domnului Chirica pentru ca cei din Iasi nu gandesc ca domnul Chirica. Cei din Biroul Executiv Judetean si din Consiliul Judetean, primarii, viceprimarii, consilierii judeteni municipali si locali si presedintele CJ, domnul Maricel Popa, nu cred ca impreuna toti gandesc ca domnul Chirica. Adica, intr-un moment de lupta, de batalie politica, de situatie incerta in care tot partidul este alaturi de Liviu Dragnea, domnul Chirica este singura voce care critica si numirea lui Sevil Shhaideh, si mitingul impotriva noastra, a PSD-ului, si a oamenilor care au votat PSD-ul in decembrie", a afirmat Stefanescu, pentru News.ro.

"Domnul Chirica este un fel de userist in momentul de fata si declaratiile lui si criticile lui sunt legate ombilical de modul in care spune lucrurile public domnul Nicusor Dan. Eu cred ca ar trebui sa se gandeasca daca mai este coleg cu noi sau este coleg cu astia si, daca simte ca nu este coleg cu noi si ca e un fel de vedeta locala pe care l-a votat lumea ca este Chirica, se insala. Oamenii nu l-au votat pentru ca este Chirica, l-au votat pentru sigla PSD. Ca daca am fi pus pe Mirica in locul lui Chirica, iesenii votau pe Mirica. Si atunci este posibil sa ne cerem scuze celor din Iasi ca am promovat un astfel de om care nu ne reprezinta, sa ne cerem scuze ca ne mai inselam si noi cateodata, cei din conducerea partidului si sa le lasam celor din Iasi posibilitatea sa rezolve aceasta problema pe plan intern", a completat el.

Intrebat daca ar trebui exclus Chirica din PSD: "Eu cred ca ar trebui exclus ieri, dupa declaratia de ieri, nu astazi. Dar azi fiind foarte ocupati cu bugetul, cu problemele legate de implicarea lui Iohannis in miting, cu presiunea pe care o fac judetele pentru o contramanifestatie din partea noastra de sustinere a programului PSD, avem atatea probleme incat nu ne putem concentra la Chirica. Dar pentru ca eu am timp sa citesc toate documentele din tara, stau toata ziua la partid, au intocmit deja un punct de vedere pe care consider ca il impartasesc cel putin colegii nostri din Iasi, ca sa nu mai zic cei din tara care se simt lezati de pozitia domnului Chirica vizavi de presedintele Dragnea. Pentru ca nici macar adversarii nu au avut neobrazarea sa comenteze declaratiile lui Dragnea cum a comentat unul dintre oamenii din interiorul partidului care este intamplator si vicepresedintele PSD".

Mihai Chirica, vicepresedinte PSD si primar al municipiului Iasi, a declarat luni la RFI ca "nu asistam neaparat la o lovitura de stat" si ca "PSD cu siguranta nu va organiza contramanifestatii, asta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred ca se va pune vreodata in discutie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie in acest sens si probabil ca in zilele urmatoare va fi facuta publica".

Chirica l-a contrazis pe Dragnea si in privinta nominalizarii lui Sevil Shhaideh ca prim-ministru, afirmand atunci ca este "nepotrivita".