Deputatul PMP Robert Turcescu l-a interpelat luni pe seful PSD, Liviu Dragnea, care dadea declaratii ziaristilor, si l-a intrebat de ce nu s-a prezentat la sedinta Camerei Deputatilor pe care a convocat-o pentru luni, la ora 17,00.

Robert TurcescuFoto: Agerpres

Turcescu l-a abordat pe Dragnea si i-a spus ca atunci cand a aflat ca este convocata sedinta, peste doar 45 de minute, se afla la piata, dar a reusit sa ajunga la Parlament. Deputatul PMP l-a intrebat pe Dragnea de ce nu a participat si el la sedinta pe care o convocase, in conditiile in care "in sala erau 35 de speriati".

Liderul PSD a raspuns ca a avut "alte treburi", dar anterior le spusese ziaristilor ca se pregatise declaratiile de presa.

"V-a iesit acest circ. Nu vreau sa particip la chestia asta", a replicat Liviu Dragnea, inainte de a pleca de pe holul Parlamentului unde daduse declaratiile.

"Ar trebui sa va fie rusine", i-a strigat Turcescu.

In campanie, dar si imediat dupa aceea, Liviu Dragnea a atras in mai multe randuri atentia deputatilor sa nu lipseasca de la lucrarile Camerei.

In cursul serii, Robert Turcescu a adaugat, pe contul lui de Facebook:

"L-am lasat pe "cowboy" (a se citi vacar) Dragnea sa bata cimpii, l-am lasat, dar pina la urma n-am mai rezistat si l-am intrebat "Da' tu de ce n-ai fost la sedinta extraordinara pe care ai convocat-o azi?". Era nedumerit cowboy-ul de Teleorman, nu-i venea sa creada ca-i pune cineva o astfel de intrebare. Evident, a bîiguit ceva de genul "V-a iesit circul, gata!", i-am spus ca nu e niciun circ, e o intrebare fireasca in conditiile in care a convocat o "extraordinara" la 16.30 pentru ora 17.00. "Eu am venit, eram in piata, la cumparaturi, dar am venit la Parlament, dvs. de ce n-ati venit la sedinta pe care ati convocat-o, domnule Dragnea?". A fugit, n-a mai stat. I-am strigat sa-i fie rusine, ma indoiesc ca stie ce e aia..."